JUNKER: UE trebuie regandita, pentru ca nu toate statele pot merge cu aceeasi viteza

Presedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, si-a schitat miercuri viziunea asupra viitorului blocului comunitar, estimand ca, pe termen lung, ‘nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state sa mearga cu aceeasi viteza’, astfel ca ‘intr-o zi va trebui sa regandim arhitectura europeana’, consemneaza AFP, citata de Agerpres.

Declaratia a fost facuta in timpul sesiunii de intrebari si raspunsuri cu publicul, denumita ‘Dialogul cu cetatenii’. Seful executivului comunitar a sugerat astfel ca Uniunea Europeana va primi in viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze.

Desi nu s-a declarat de acord cu afirmatia ca un mic numar de state puternice vor forma un ‘nucleu dur’ al Uniunii Europene, Juncker a admis ca am putea avea ‘un grup de state care iau deciziile impreuna’ si care fac totul impreuna, in timp ce altele vor fi ‘pe orbita’.

CITESTE SI: COMISIA EUROPEANA, acord cu TURCIA pentru stavilirea valului de refugiati. Care este INTELEGEREA

Intrebat despre posibilitatea unui Brexit (iesirea Marii Britanii din UE) daca vor esua negocierile initiate de Londra pentru redefinirea raporturilor acesteia cu blocul comunitar, Juncker a raspuns foarte sigur pe el ca Marea Britanie ‘va ramane in UE’. ‘Mi-am petrecut trei ani din viata pentru a evita un Grexit (iesirea Greciei din UE) si nu o sa petrec inca trei pentru a facilita Brexitul’, a insistat presedintele CE.

CITESTE SI: MERKEL: Statele membre UE trebuie sa se implice in apararea frontierelor externe ale blocului comunitar

Apoi, la sugestia unui invitat din public de a lasa Marea Britanie sa paraseasca UE pentru ca blocul comunitar sa avanseze mai repede catre o Europa federalista (Marea Britanie dorind o Europa in care statele nationale sa fie consolidate), Juncker a apreciat ca ‘nu este momentul sa facem teologie institutionala’, asigurand totodata ca va incerca sa ajunga la un ‘acord just’ cu guvernul de la Londra.

Sursa foto: caleaeuropeana