Karl Lagerfeld a murit! Celebrul designer german avea 85 de ani

Celebrul designer german Karl Lagerfeld a murit la vârsta de 85 de ani. Informația a fost oferită pe surse apropiate brandului Chanel pentru The Guardian. Spitalizat de urgență luni seara, Karl Lagerfeld a murit marți dimineața, scrie și Paris Match.

În ianuarie, Lagerfeld a ratat propriul show-ul haute couture al Chanel din cadrul Săptămânii modei de la Paris, alimentând speculațiile despre starea sa precară de sănătate. A fost pentru prima dată când Lagerfeld nu și-a făcut apariția la propriul show, pentru a primi aplauzele publicului.

Karl Otto Lagerfeld, născut pe 10 septembrie 1933, la Hamburg, a fost designer vestimentar și fotograf. Lagerfeld, care și-a început cariera ca asistent al lui Pierre Balmain în 1955, s-a alăturat Chanel în 1983. În primul său sezon, se spunea că “lucrează 16 ore pe zi și este încântat să o facă”.

Sursa foto: le monde