Kim Jong-un a făcut un gest fără precedent

Kim Jong-un, dictatorul din Coreea de Nord, a făcut un gest fără precedent. Liderul de la Phenian și-a cerut scuze pentru uciderea accidentală a unui oficial sud-coreean, se arată într-o declarație oficială a președinției de la Seul, citată de BBC News.

Potrivit sursei citate, Kim Jong-un i-ar fi transmis, printr-o scrisoare, omologului său din Coreea de Sud, Moon Jae-in că incidentul nu ar fi trebuit să aibe loc și că este regretabil. Liderul nord-coreean a arătat în scrisoare că îi pare foarte rău că l-a dezamăgit pe omologul său.

Coreea de Sud a transmis că un bărbat de 47 de ani ar fi încercat să treacă în Coreea de Nord și a fost găsit de soldați plutind în apele din nordul peninsulei. Bărbatul a fost împușcat de zece ori, conform autorităților nord-coreene. Granița dintre cele două Corei este foarte bine păzită și trupele din nord sunt instruite să deschidă focul mortal asupra tuturor celor care vor să treacă pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus în țară.

Sursa foto: BBC