Kim Jong Un a fost condamnat! Acuzațiile aduse dictatorului din Coreea de Nord

Kim Jong Un a fost condamnat! Premieră istorică după ce dictatorul nord-corean a fost condamnat de un tribunal din Coreea de Sud. Kim Jong Un este obligat să despăgubească doi foști prizonieri de război, care au fost maltratați și obligați la muncă forțată timp de mai multe decenii, informează presa internațională.

Cei doi bărbaţi – Han, în vârstă de 87 de ani, şi Ro, în vârstă de 90 de ani – afirmă că au fost luaţi prizonieri în timpul Războiului Coreei (1950-1953), dar că nu au fost repatriaţi la oprirea conflictului, care s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace. Timp de mai multe decenii, cei doi bărbaţi au muncit forţat în mine de cărbune, până când au reuşit să evadeze din Nord, prin China.

Ro s-a întors în Coreea de Sud în 2000, iar Han în 2001. Aceștia au depus plângeri în 2016, în care acuză că au fost supuşi unor ”importante daune mentale şi fizice” în Coreea de Nord. Un tribunal de la Seul a dispus ca Kim Jong Un să-i plătească fiecăruia 21 de milioane de woni (15.500 de euro), a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a tribunalului.

Sursa foto: BBC