Kim Jong-un este viu și nevătămat! Liderul de la Phenian a inaugurat o fabrică

Kim Jong-un este viu și nevătămat. Liderul de la Phenian și-a făcut apariția după o absență de trei săptămâni. Agenția nord-coreeană de stat KCNA relatează că Jong-un a tăiat panglica unei fabrici de îngrășăminte, menționând că mulțimea a izbucnit „în urale furtunoase” atunci când și-a făcut apariția.

Kim Jong Un a fost la eveniment împreună cu mai mulţi oficial de rang înalt, inclusiv de sora sa mai mică Kim Yo Jong. Liderul nord-coreean şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu linia de producţie a fabricii de îngrăşăminte, afirmând că aceasta are o contribuţie semnificativă la progresul industriei chimice a ţării şi la producerea de alimente, conform KCNA.

Numeroase speculații referitoare la starea de sănătate a lui Kim Jong-un au apărut după ce dictatorul nu a participat la ceremoniile legate de ziua bunicului său, Kim Ir-sen, sărbătoare de la care nu lipseşte niciun nord-coreean. De atunci și până astăzi s-a scris că acesta a suferit o operaţie la inimă în urma căreia a murit sau că este în comă.

Sursa foto: KCNA