Kira Hagi, dezvăluiri despre cum a ajuns actriță: “La 12 ani, tata ne-a așezat pe mine și pe Ianis la masă și a scos carnețelul”

Kira Hagi povesteste cum a ales meseria de actrita, desi tatal ei o vedea un star in WTA la fel ca Simona Halep. Gica Hagi a vrut sa-si duca fiica la tenis, insa ea a ales sa devina actrita. Kira Hagi a dezvaluit ca fostul mare fotbalist din Generatia de Aur isi noteaza tot intr-un carnetel, inclusiv pasii urmati de copiii sai in carierele lor.

Intr-un interviu acordat Corinei Caragea, Kira a vorbit despre viata de “anonima” din SUA, mama ei si primii pasi in cariera de actrita.

“La 12 ani, tata ne-a asezat pe mine si pe Ianis la masa, si-a luat carnetelul, caci de cand il stiu el noteaza tot in carnetel, si ne-a intrebat ce meserii ne-am ales. Ianis a raspuns pe loc: fotbalist. Eu, blocata… i-am cerut un ragaz de doua saptamani sa ma decid.”, a spus Kira Hagi pentru corinacaragea.ro.

Gica Hagi a construit o academie, dar si o echipa care a cucerit titlul in Liga 1. A reusit asta pentru ca e perfectionist, spune Kira. “El isi noteaza, analizeaza, planifica, are mereu carnetelul cu el, este concentrat, exigent, perfectionist”, a continuat fiica ”Regelui”.

”Imi amintesc ca la o zi de nastere, am facut un dans cu Ianis si nu ne-a iesit. Eu eram perfectionista si am realizat atunci ca vreau sa fac din joaca asta o meserie. “, mai spune Kira.

“Doar sa iubesti ceea ce faci! Cand dai de greu, ca sa rezisti, trebuie sa iti placa. Datoria noastra, a parintilor, este sa te iubim neconditionat si sa te sprijinim”. A fost sfatul tatalui care daca s-ar mai naste o data, suta in mie, spune Kira, ar alege tot fotbalul.

“Obiectivul meu nu este sa tin o statuie de aur in mana. Sper sa nu ma intelegi gresit. Vreau sa ajung sa lucrez cu oameni care au proiectul la valoare de Oscar. Pentru mine arta ar trebui sa evoce traire atat de personala, incat cand se termina filmul sa pleci cu o experienta, nu doar cu faptul ca ai bifat si filmul acesta.”, este convinsa Kira Hagi.

“In America era mentalitate pozitiva, oamenii iti dadeau incredere ca poti orice. E si o iluzie. Eu am descoperit ca visul meu nu e sa traiesc The American Dream. Visul meu e sa traiesc The Kira Dream, ce imi place mie sa fac. Proiectele care ma interesau pe mine personal le-am gasit aici, nu acolo. Am plecat cu entuzism naiv si o speranta de a cuceri lumea. Aveam 18 ani. Am cucerit-o in felul meu, am invatat din experiente pe care nu le regret, am devenit independenta si am inteles cum e sa te confrunti cu probleme de adult.”, a mai dezvaluit Kira.

Sursa foto: sport.ro