Președintele Klaus Iohannis a convocat o nouă ședință CSAT, prima după reconfirmarea sa ca președinte al țării. Aceasta va avea loc miercuri, pe 27 noiembrie, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni și va lua în discuție două teme esențiale pentru viitorul imediat al țării.
Update: Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații la finalul ședinței CSAT în care s-a discutat, printre altele, rectificarea bugetară.
„Am condus ședința CSAT, am avut teme importante, dar de remarcat că a fost prima ședință în noua formulă Guvernamentală și pot să spun că teme care înainte păreau complicate, acum abordarea s-a schimbat radical și există o voință de colaborare loială.
Am dezbătut mai multe teme. primul subiect a fost de ședința NATO, care va avea loc săptămâna viitoare la, Londra. Am stabilit obiectivele noastre pentru această întâlnire. Noi vom sublinia două lucruri care ne privesc direct: importanța regiunii Mării Negre pentru NATO și faptul că România este hotărâtă să aloce 2% din apărare. În rest, eu sunt un adept al NATO.
Am avut pe ordinea de zi o temă importantă care se reia în fiecare an: forțele armatei care vor participa la misiuni în afara România – peste 2100 de militar. România își ia foarte în serios de a oferi și exporta securitate. O temă foarte importantă a fost avizarea numirii noului șef al Armatei: general-locotenentul Daniel Petrescu, „un militar respectat, eminent”, a declarat Iohannis.
„Am discutat despre deficitul pe care îl va înregistra România anul acesta. Pentru anul viitor se lucrează la proiectul de buget. Guvernul nu dorește să taie pensii și salarii, Guvernul Orban dorește să respecte legislația”, susține Iohannis.
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Domnule Președinte, astăzi deficitul a ajuns la 4,4, spuneați, tot astăzi, la prânz, că veți încuraja guvernul să se ajungă anul viitor la un deficit în zona cifrei de 3%. Voiam să vă întreb dacă guvernul v-a prezentat până acum un plan de măsuri, astfel încât să fie reduse cheltuielile şi să se ajungă la un deficit de 3%.
Klaus Iohannis: Am discutat despre deficitul pe care îl va înregistra România în anul acesta şi chiar astăzi am primit o informare suplimentară de la ministrul finanţelor, fiindcă am discutat în CSAT şi despre rectificare, după cum știți, iar pentru anul viitor se lucrează la proiectul de buget şi, în măsura în care va exista prima formă, un draft agreat la nivel de guvern, probabil voi primi aceste informații şi atunci putem să discutăm un pic mai concret.
Jurnalist: În ultimele două săptămâni ați avut mai multe întâlniri cu mai mulți miniștri, voiam să vă întreb dacă vor continua aceste întâlniri pentru a vă informa despre activitatea de la diverse ministere.
Klaus Iohannis: Da, vor continua.
Jurnalist: Voiam să vă întreba dacă săptămâna viitoare când mergeţi la reuniunea NATO veţi aborda şi acel subiect despre care spuneaţi, mărirea contingentului de trupe pentru România.
Klaus Iohannis: De regulă, eu prezint aceste chestiuni, fiindcă ne mândrim cu această prezenţă în teatrele de operaţii şi, de regulă, în alocuţiunea mea pe care o ţin la NATO subliniez şi faptul că noi suntem oameni serioşi, ne ţinem de promisiunea cu 2% pentru apărare şi faptul că ne prezentăm cu un număr important de militari şi civili în toate teatrele de operaţii.
Jurnalist: Voiam să vă mai întreb şi despre achizițiile pentru Armată de anul viitor, inclusiv cele referitoare la avioane. Anul acesta sau pe finalul anului s-au plâns foştii miniştri, inclusiv de finanţe, că deficitul, 0,7% din deficit a fost cauzat de achiziţiile de rachete din acest an, care ar fi putut fi reportate pe anul viitor. Dacă se va întâmpla ca şi anul viitor achiziţiile pentru Armată să cântărească mult la deficit?
Klaus Iohannis: Achiziţiile pentru dotarea Forţelor Armate vor cântări exact 2% din PIB. Faptul că foştii miniştri au interpretat asta într-un anume fel ţine probabil de o anumită lipsă de înţelegere a rolului statului român.
Jurnalist: Referitor la deficitul de 3% pe care vi l-aţi propus pentru anul următor, pentru bugetul de anul viitor.
Klaus Iohannis: Apropiat de 3%, ca să mă citez pe mine.
Jurnalist: Exact. Dacă acest deficit totuşi va fi puţin mai mare, cu acest preţ, vor fi menţinute legile în vigoare, inclusiv Legea pensiilor, chiar dacă acest deficit va depăşi totuşi 3%?
Klaus Iohannis: Legile în România sunt obligatorii, nu sunt facultative. Şi, în acest sens, nu pot să vă spun decât că eu voi insista ca noul guvern să respecte ad litteram toată legislaţia care este în vigoare, iar dacă există probleme în legislaţia în vigoare, ceea ce se poate întâmpla, atunci guvernul va veni cu propuneri de modificare. Însă, din discuţiile pe care le-am avut eu, şi în campanie, şi după campanie, şi astăzi, nu există vreo intenţie la guvern de a modifica vreo lege pentru a face economii sau, mai pe româneşte, guvernul nu doreşte să taie pensii şi salarii, ba dimpotrivă, Guvernul Orban doreşte să respecte legislaţia, inclusiv în partea care prevede oarece măriri la pensii şi la salarii.
Jurnalist: Dacă îmi permiteți o întrebare pe alt subiect, DIICOT a stabilit astăzi că există un alt suspect în cazul Caracal. Aş vrea să vă întreb dacă, cumva, aţi fost informat cu privire la acest lucru.
Klaus Iohannis: Este o informaţie publică.
Jurnalist: Și, în afară de asta, a mai apărut o informaţie potrivit căreia aţi fi solicitat o întâlnire cu familia Luizei Melencu chiar aici la Palatul Cotroceni. Ne puteţi confirma?
Klaus Iohannis: Da, este adevărat. Am rugat pe un coleg Consilier Prezidenţial să o primească pe doamna Melencu.
Jurnalist: Când se va întâmpla acest lucru?
Klaus Iohannis: Vineri.
Jurnalist: Domnule Preşedinte, există câteva solicitări din partea unor partide care au votat Guvernul Orban pentru adoptarea unei ordonanțe de urgenţă care să modifice votul pentru primari în două tururi – PMP, USR. Considerați că ar fi o soluție?
Klaus Iohannis: Eu personal consider că primarii în România trebuie să fie aleși în două tururi, iar preşedinţii Consiliilor Judeţene să nu fie aleşi direct, ci din rândul consilierilor judeţeni.
Jurnalist: Dar, la modul cum merg în acest moment dezbaterile în Parlament, un proiect a fost respins la Senat, astăzi, unul a fost amânat la Cameră, în absenţa unei ordonanţe de urgenţă, credeţi că este posibil să avem la anul alegeri pentru primari în două tururi?
Klaus Iohannis: M-aţi întrebat despre opinia mea şi mi-a făcut plăcere să v-o spun, deci, eu îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi, iar preşedinţii Consiliilor Judeţene să nu fie aleşi direct, ci indirect, dintre consilierii judeţeni. Există mai multe iniţiative în Parlament care sunt discutate şi ştiu foarte bine că există formaţiuni care îşi doresc acest lucru, de exemplu Partidul Național Liberal doreşte alegerea primarilor în două tururi, dar ştiu la fel de bine că există formaţiuni refractare la această propunere, de exemplu PSD nu doreşte acest lucru. Este evident că în continuare guvernul şi PNL, care dă guvernul, vor căuta cele mai bune soluţii pentru a promova o legislaţie sau pentru a accepta o legislaţie de acest tip de modificare. Am discutat aceste lucruri doar de principiu, de asta vă spun că PNL doreşte alegerea primarilor în două tururi, însă cum se va ajunge practic acolo încă nu a fost definitivat.
Jurnalist: Domnule Președinte, în discuția pe care reprezentanții Guvernului au avut-o cu reprezentanții Comisiei Europene privind situația de la Ministerul Finanțelor, implicit şi deficitul crescut, aveți informație că s-a discutat și despre anumite sancțiuni pe care le-ar putea suporta țara noastră dacă, în continuare, deficitul rămâne la 4%?
Klaus Iohannis: Ca să ne înțelegem bine, nu este nimeni fericit cu această depășire de deficit, dar ea în niciun caz nu se datorează noului guvern, care a venit, a găsit o situație proastă și a comunicat-o și românilor și Comisiei Europene. Important este să existe dorință de dialog la noi, și există, important este să existe o abordare serioasă și transparentă, și există, și cu siguranță, împreună cu Comisia Europeană, se vor căuta cele mai bune soluții pentru a rezolva problema. Comisia Europeană nu dă sancțiuni, ca un polițist, când prinde pe cineva că a depășit viteza legală; aici este un procedeu mai complicat, birocratic și mai lung. Dar, în esență, țările care depășesc ținta de deficit intră într-o procedură care vine să le ajute să revină în marja optimală și asta aștept și eu de la Comisia Europeană, să existe o colaborare reală, bună, care ne ajută să ne reîncadrăm în ținta de deficit de sub 3%.
Jurnalist: Ați declarat în seara alegerilor prezidențiale din turul al doilea că vă veți implica în formarea unei noi majorități în Parlament. Dacă ne puteți spune ce luați în considerare să faceți concret pentru acest lucru.
Klaus Iohannis: De exemplu, o să spun peste tot că îmi doresc o majoritate în Parlament, o majoritate proeuropeană, formată din partide democratice, care înțeleg nevoile României, nevoile românilor, vin cu o politică deschisă, proeuropeană, modernă și rezolvă problemele României și problemele românilor. Asta îmi doresc eu. Și pot să pun oricând că îmi doresc o astfel de majoritate. Am avut ghinionul să stăm trei ani cu o majoritate controlată de PSD și nu vreau să reiau toate discuțiile din campania electorală, dar știm cu toții ce s-a întâmplat. România a ajuns în coada tuturor listelor, ne-am trezit cu un deficit, iată, de peste 4%, ne-am trezit cu marile sisteme publice profund deranjate. Și toate acestea trebuie reparate. Iar pentru a repara durabil, sustenabil, toate aceste probleme, este evident nevoie de o nouă majoritate în Parlament, care sprijină un Guvern care poate să facă toate aceste lucruri. Acum avem un Guvern minoritar, care, cu siguranță, va aborda multe chestiuni și le va și rezolva, însă normalitatea este o nouă majoritate, cu un Guvern care este sprijinit fără discuție de această majoritate.
Jurnalist: În acest context, al noii majorități parlamentare, când vedeți posibilă declanșarea alegerilor anticipate, ținând cont că a fost o temă de campanie de prezidențială, au cerut-o și cei de la USR și astăzi Premierul Ludovic Orban spunea că Guvernul ar putea să își asume răspunderea pe modificările la Ordonanța 114?
Klaus Iohannis: Sunt convins că multe lucruri pot fi rezolvate – de exemplu, acea nefericită ordonanță – prin asumarea răspunderii și este posibil să se adopte acea soluție și pentru alte acte normative. Eu cred că ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvară.
Jurnalist: În primăvara anului viitor, până în locale?
Klaus Iohannis: În primăvara anului viitor, da.
Jurnalist: Veți avea discuții și cu liderii USR?
Klaus Iohannis: Voi avea discuții cu toți liderii politici. Tot timpul am discutat cu toți liderii politici, fiindcă la vârful statului nu contează dacă cineva îți este simpatic sau antipatic. Facem politică și eu vreau să fac politică în așa fel încât să dea rezultate.
Jurnalist: Credeți că e posibil acest scenariu, dacă, de exemplu, PSD nu este de acord? Ar putea să respingă aceste alegeri anticipate, ținând cont de situația din Parlament?
Klaus Iohannis: PSD a fost întotdeauna în dezacord cu ce am propus eu sau PNL. Nu mă aștept să fie acum, dintr-odată, prietenoși. Nici nu contez pe ei. PSD a fost sancționat drastic de electorat. Dacă au înțeles ceva de aici, bine. Dacă nu, vom continua cu sau fără ei.
Jurnalist: Vă rog să ne spuneți ce știți despre operațiunea de salvare din Albania, acolo unde știm că participă și români.
Klaus Iohannis: Am primit chiar acum, după ședința CSAT, un dosar, și cu o informare, și cu poze de la intervenția echipei trimise de noi acolo. Se lucrează la o clădire civilă, o clădire de locuințe, și nu vreau să fac eu informarea care revine ministrului de interne. Se lucrează foarte intens și detalii mai multe veți primi de la Ministerul de Interne.
Jurnalist: Acum o întrebare referitoare la Partidul Social Democrat. Cum vedeți cearta ivită între liderii PSD la scurt timp după Viorica Dăncilă a pierdut alegerile?
Klaus Iohannis: PSD nu s-a schimbat aseară, ca să nu avem cumva o impresie greșită. PSD este, de o bună vreme încoace, condus de așa-zișii baroni locali, de baronii pesediști, și acest lucru nu s-a schimbat. Ce s-a schimbat ieri a fost „unii au luat locul altora”, deci, după părerea mea, PSD încă nu a înțeles nimic din aceste înfrângeri electorale și felul cum s-a prezentat public, că nu am alte informații din interior, aseară ne arată acolo o totală harababură și o totală rezistență la schimbare. Deci, rămân la ideea mea, pe care am tot reluat-o: PSD schimbă fețele, dar nu schimbă năravul. PSD rămâne deocamdată, din păcate, un partid nedemocratic, nereformat, care în niciun caz nu dorește să se implice pentru români, ci pentru proprii baroni locali.
Jurnalist: Voiam să vă întreb, în contextul informațiilor primite de la Ministerul de Finanțe, de la Guvern, dacă dumneavoastră considerați că ar trebui înghețate Legea pensiilor și salariilor și având în vedere și faptul că și dinspre Uniunea Europeană cam ar fi una dintre ideile solicitate, pentru a reduce deficitul bugetar.
Klaus Iohannis: Deficitul bugetar poate fi redus printr-o alocare inteligentă a resurselor. Pot să vă spun, dacă mai interesează cumva pe cineva, că eu am fost total împotriva tăierilor și data trecută, cred că în 2010. Mi s-a părut o măsură hazardată, inutilă și contraproductivă. Aceeași opinie o am și acum. Nu sunt de părere că acest deficit poate fi corectat prin măsuri de acest tip: de tăieri salarii și pensii.
Jurnalist: Sau înghețare.
Klaus Iohannis: Eu, acum, credeți-mă, nu mai sunt în campanie electorală și vă spun aceste lucruri – le-am spus și înainte. Nu vor fi tăieri de salarii și de pensii și nu vor fi nici înghețări. Ele nu aduc nimic. Oamenii nu pot fi pedepsiți pentru proasta guvernare pesedistă. Trebuie găsite metode mult mai inteligente, trebuie găsite alocări bugetare care duc la o dezvoltare sustenabilă a economiei, care pe urmă permite, evident, nu reduceri, ci creșteri de salarii și pensii. Această chestiune am transmis-o foarte explicit și noului guvern, și cred că rezultatele se vor vedea. Știu că sunt tot felul de specialiști care ne spun la televizor că nu există alte soluții. Eu sunt convins că există alte soluții și vor fi adoptate.
Jurnalist: Referitor la discuțiile sau întâlnirile pe care le veți avea cu liderii politici, v-aș întreba dacă le-ați stabilit deja, pentru că domnul Barna a declarat săptămâna aceasta că cel mai probabil în această săptămână sau zilele acestea se va întâlni cu domnia voastră, și dacă vă veți întâlni sau veți discuta inclusiv cu domnul Victor Ponta sau domnul Ciolacu.
Klaus Iohannis: Nu am stabilit încă aceste întâlniri și, da, voi discuta cu toți liderii politici, liderii formațiunilor politice. Sigur, prima dată cu formațiunile parlamentare, fiindcă acolo se votează legile.
Klaus Iohannis a a mai anunțat mama Luizei Melencu va fi primită vineri, la Cotroceni de către un consilier prezidențial. La şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Gabriel Vlase, consilierul prezidenţial Ion Oprişor, consilierul de stat Mihai Şomordolea.
Știre inițială
Conform comunicatului oficial al Administrației Prezidențiale, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea loc la Palatul Cotroceni, pe data de 27 noiembrie.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
• Obiectivele României la Reuniunea aniversară a șefilor de stat și de guvern din NATO (Londra, 03-04 decembrie 2019);
• Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020;
• Propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, pe anul 2019;
• Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2020;
• Avizarea numirii în funcția de Șef al Statului Major al Apărării.
În cadrul acestei ședințe a Consiliului urmează să fie analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
Sursa foto: realitatea