Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2020

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2020 și decretul pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.

Guvernul și-a asumat, pe 23 decembrie, în Parlament, răspunderea pe Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2020. Proiectul a suferit mai multe modificări după ce Guvernul a acceptat o parte dintre amendamentele USR și ALDE, printre care amânarea cu un an a pensiilor speciale pentru primari.

În privinţa Legii bugetului de stat, premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, dar şi pentru mediu.

Premierul Ludovic Orban a precizat că au fost acceptate amendamente şi pentru suplimentarea sumelor alocate proiectelor de infrastructură, amintind de autostrăzile Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni sau Comarnic-Braşov, dar şi pentru întreţinerea drumurilor naţionale. Ludovic Orban a încheiat discursul, cerându-le parlamentarilor să “aibă încredere în acest buget, construit cu extrem de mare atenţie”.

Sursa foto: presidency