KLAUS IOHANNIS: Cavalerii Ordinului “MIHAI VITEAZUL” raman in memoria, inimile si sufletele noastre

Cavalerii Ordinului “Mihai Viteazul” reprezinta pilda curajului pe campul de lupta, dar si un model de eroism si spirit de sacrificiu pentru mai tinerii lor camarazi, afirma presedintele Klaus Iohannis intr-un comunicat remis, duminica, presei, cu prilejul Zilei Ordinului “Mihai Viteazul”.

“A devenit deja o traditie ca la data de 8 noiembrie, cu prilejul soborului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, sa sarbatorim Ziua Ordinului “Mihai Viteazul”, care este cea mai inalta decoratie militara de razboi ce se acorda ofiterilor si unitatilor militare. Instituit de Regele Ferdinand, Ordinul era destinat a rasplati ‘faptele exceptionale de razboi ale ofiterilor care s-au distins in fata inamicului’. Desi au trecut sapte decenii de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, ne reculegem cu pietate in fata faptelor de arme savarsite de Cavalerii Ordinului “Mihai Viteazul”. Ei reprezinta pilda curajului pe campul de lupta, dar si un model de eroism si spirit de sacrificiu pentru mai tinerii lor camarazi”, spune seful statului.

CITESTE SI: REGELE MIHAI: INSTITUTIILE NU POT FUNCTIONA FARA RESPECTUL LEGII, FARA COMPETENTA SI ETICA

Potrivit presedintelui Klaus Iohannis, ”urmasii isi vor aminti peste veacuri cu mandrie si recunostinta de darzenia si demnitatea cu care bravii Cavaleri au aparat interesele militare si politice ale Romaniei”.

“Insa si noi, cei care stim ca o societate integra si prospera are nevoie de modele, trebuie ca, prin actiunile prezente si viitoare, sa ne ridicam la inaltimea si stralucirea faptelor si idealurilor acestora. Astazi mai sunt in viata doar doi Cavaleri ai Ordinului “Mihai Viteazul”: Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei si domnul General de brigada (rtr.) Constantin Mihalcea, carora le transmit multumirile noastre pentru exemplul de curaj pe care ni l-au dat si urari de viata lunga si sanatate ! Cavalerii Ordinului raman in memoria, inimile si sufletele noastre, tocmai pentru a ne arata ca sta in puterea si priceperea noastra sa ridicam Romania ! Stimati si pretuiti Cavaleri ai Ordinului “Mihai Viteazul”, pentru tot ceea ce ati facut pentru tara, va rog sa primiti expresia pretuirii noastre sincere ! La multi ani !”, a afirmat Iohannis.

Sursa foto: gandul