KLAUS IOHANNIS despre ALEGERILE ANTICIPATE, profilul PREMIERULUI si noul GUVERN

Presedintele Klaus Iohannis a comentat, joi, situatia ministrilor care si-au retras demisiile sustinand ca toata discutia e “artificiala” si ca nu va face numiri pentru cateva zile, ci va fi urmata procedura constitutionala in cazul unei motiuni de cenzura, conform careia a convocat consultari cu partidele.

UPDATE: Presedintele Klaus Iohannis a anuntat public, joi, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca viitorul premier al Romaniei pentru a putea accepta desemnarea lui, la propunerea partidelor parlamentare. “Premierul trebuie sa fie o persoana integra, fara probleme penale, care ma convinge ca are capacitatea sa conduca un guvern si cu o majoritate parlamentara in spate”, a enumerat presedintele Iohannis, raspunzand la o intrebare adresata de jurnalistii romani aflati la Bruxelles, unde se desfasoara o noua reuniune a Consiliului European.

Seful statului a reamintit ca va avea luni discutii cu toate partidele parlamentare, in cadrul consultarilor prevazute de Constitutie dupa ce un guvern pica printr-o motiune de cenzura. “Dupa care o sa fac o evaluare proprie si o sa ma intalnesc si cu dvs. ca sa va spun ce am decis”, a mai anuntat presedintele Klaus Iohannis.

Intrebat daca ia in calcul nominalizarea unui premier din partea Opozitiei, Klaus Iohannis a raspuns: “Banuiesc ca intre timp ati aflat programul si ati vazut ca am chemat toate partidele parlamentare”, precizand ca vrea sa cunoasca “toate opiniile”. Pe de alta parte, seful statului nu a exclus din start solutia alegerilor anticipate, dar a spus ca nu si-o doreste.

“Alegerile anticipate sunt o solutie prevazuta de Constitutie. Pentru a ajunge la alegerile anticipate trebuie sa intram mai intai intr-o criza profunda si eu in niciun caz nu imi doresc asa ceva. Dar ele nu pot fi niciodata excluse, depinde foarte mult de voturile din Parlament. In tara se fac scenarii, politicienii imi dau sfaturi pe cine sa numesc… In realitate, cine are majoritatea se stabileste prin vot in Parlament”, a mai explicat presedintele, fara sa faca vreo referire la rezultatele alegerilor parlamentare de anul trecut, castigate de PSD.

Intrebat daca victoria obtinuta miercuri, la vot, de PSD-ALDE cu sprijinul minoritatilor nationale arata ca actuala coalitie mai are majoritate in Parlament si este indreptatita sa dea din nou premierul, Klaus Iohannis a declarat: “Asta o sa va spun in detaliu luni, dupa consultari”.

De asemenea, intrebat de jurnalisti daca a discutat in ultimele zile cu Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a negat. “Eu am vorbit cu premierul, dintre toti cei implicati in aceasta chestiune. Si am vorbit pentru ca am vrut sa stiu daca intelege sa continue, cu responsabilitate, pana la stabilirea unei noi formule guvernamentale. Cu ceilalti politicieni voi vorbi luni, la consultari. Sunt foarte interesat de propunerile lor”, a subliniat presedintele Klaus Iohannis.

STIRE INITIALA

Comentariul a fost facut la Bruxelles, unde Klaus Iohannis participa la Consiliul European, ocazie cu care se va intalni si cu presedintele Frantei, Emmanuel Macron. Intrebat despre faptul ca 20 de ministri au depus cereri de retragere a demisiilor, in timp ce Guvernul sustine ca gestul este inutil, presedintele Klaus Iohannis a afirmat ca un ministru e in functie pana cand este eliberat prin decret prezidential.

“Ceea ce n-am facut inca. Toata discutia e artificiala. Cred ca e evident pentru toata lumea ca nu o sa ma apuc sa numesc ministri pentru doua zile, asa ceva nu se face. Ministrii sa isi faca treaba”, a fost mesajul transmis de presedintele Klaus Iohannis tuturor membrilor guvernului. Explicatiile erau necesare in contextul in care aproape toti ministrii si-au depus demisiile pe 15 iunie, iar pe 16 iunie premierul Sorin Grindeanu a transmis catre Palatul Cotroceni solicitari oficiale de inlocuire prin decret a lui Sevil Shhaideh cu Augustin Jianu si a lui Carmen Dan cu Sorin Grindeanu.

Cu toate ca Victor Ponta a sugerat ca aceste propuneri au fost facute dupa ce se obtinuse acordul presedintelui Iohannis, seful statului nu a reactionat pana in acest moment, fiind plecat in vizite externe. Miercuri, Guvernul Grindeanu a fost demis de Parlament prin motiune de cenzura, presedintele anuntand pentru luni consultari cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou guvern.

Sursa foto: presidency