KLAUS IOHANNIS l-a numit consilier pe CONSTANTIN DUDU IONESCU, fost ministru de interne si al apararii in perioada Conventiei Democrate

constantin-dudu-ionescu

Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne in perioada Conventiei Democrate, a fost numit consilier de stat in Administratia Prezidentiala de catre presedintele Klaus Iohannis, potrivit unei informatii confirmate de acesta pentru Hotnews.ro. 

De asemenea, printr-un decret prezidential, Klaus Iohannis l-a trecut, marti, in rezerva pe generalul Ion Oprisor, care este consilier prezidential, seful Departamentului Securitatii Nationale de la Cotroceni. Trecerea in rezerva s-a facut la propunerea ministrului Apararii, Mircea Dusa. 

CITESTE SI: KLAUS IOHANNIS, la 100 de ZILE de MANDAT: Romania LUCRULUI BINE FACUT este POSIBILA

Potrivit site-ului Administratiei Prezidentiale, “Departamentul Securitate Nationala (D.S.N.) reprezinta structura specializata din cadrul Administratiei Prezidentiale, destinata asigurarii indeplinirii de catre Presedintele Romaniei a prerogativelor conferite de Constitutie in domeniul general al securitatii nationale si al calitatii de Comandant al Fortelor Armate, avand la baza Strategia Nationala de Aparare a Tarii si Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.”