IOHANNIS la DEUTSCHE WELLE: Viziunea mea este cea a unei Romanii puternice si prospere in care politicienii si institutiile servesc cetatenii

Iohannis, mesaj de Craciun: Va urez tuturor Craciun binecuvantat, incredere in viitor si speranta

Crearea unei Romanii puternice si prospere, lupta impotriva coruptiei si institutii care servesc interesele cetatenilor, acestea sunt principalele scopuri pe care presedintele ales, Klaus Iohannis, vrea sa le atinga in timpul mandatului sau de la Cotroceni, dupa cum a declarat in cadrul unui interviu pentru Deutsche Welle. 

”Viziunea mea este cea a unei Romanii puternice si prospere, in care fiecare ne facem treaba, in care proiectele incepute sunt duse la bun sfarsit, in care legea este lege pentru toti, in care politicienii si institutiile servesc cetatenii si lucrand impreuna facem ca Romania sa arate asa cum ne dorim.”, a spus presedintele ales, adaugand ca seful statului ”are un rol esential in a garanta statul de drept si independenta justitiei, inclusiv continuarea luptei anticoruptie”.

CITESTE SI: ANALIZA. Ce planuri au PNL si PSD dupa alegerile prezidentiale 

In cadrul interviului, Klaus Iohannis a vorbit despre prioritatile sale in materie de politica externa, un subiect putin dezbatut in timpul campaniei electorale. Astfel, Iohannis a reafirmat intentia sa de a consolida directiile majore de politica externa existente in acest moment. 

”Ca Presedinte al Romaniei voi urma si consolida directiile majore de politica externa existente astazi: Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, rolul si locul Romaniei in NATO, rolul si locul Romaniei in Uniunea Europeana. Iar in contextul geopolitic complicat in care ne aflam, Romania trebuie sa se comporte ca un partener serios, de incredere, pe care aliatii pot conta. Cred ca in general Romania trebuie sa treaca la un nou nivel in interiorul Uniunii Europene. Romania poate si trebuie sa devina un partener mai profilat in organismele din care face parte si sa-si valorifice mai bine oportunitatile pe care le are ca tara.”, a spus presedintele ales. 

CITESTE SI: LIBERATION: Klaus Iohannis, cu surasul irezistibil al lui John Kennedy, i-a aplicat o infrangere usturatoare lui Victor Ponta 

Sursa foto: realitatea.net