KLAUS IOHANNIS: Ponta MINTE in legatura cu intalnirea de la Grivco; il PROVOC sa aduca PROBE

Presedintele PNL KLAUS IOHANNIS a declarat luni seara la postul B1 TV ca nu a avut niciodata o relatie cu DAN VOICULESCU, iar povestea cu “premierul ales la Grivco” este o minciuna sfruntata a lui VICTOR PONTA.

“VICTOR PONTA stie foarte bine ca nu am fost niciodata la Grivco. El a fost omul de langa MIRCEA GEOANA. Nu am avut nicio treaba cu niciun lucru care se numeste Grivco. Il provoc pe Ponta sa aduca orice PROBA, oricat de mica sau indirecta care sa dovedeasca faptul ca eu am fost la Grivco. Nu am negociat nimic cu VICTOR PONTA, el a fost un personaj secundar. Nu am avut nicio treaba cu niciun lucru care se numeste Grivco”, a spus KLAUS IOHANNIS.

In plus, Iohannis a afirmat ca nu a avut nicio intalnire confidentiala cu Dan Voiculescu si ca nu a avut niciun fel de relatie cu acesta.

Iohannis a mai spus ca o sa-i spuna ”fata in fata” lui Victor Ponta ca ”este un mincinos” daca o sa aiba un duel in campania electorala. “Abia astept sa am o discutie fata in fata. (…) Mie mi-ar placea o astfel de discutie, ar fi foarte interesanta si instructiva pentru romani”, a adaugat edilul Sibiului.

Iohannis a mai afirmat ca in calitate de prim-vicepresedinte al PNL a avut cu Victor Ponta discutii “directe”, dar nu “personale” in subiectele legate de USL.

“Toata discutia despre propunerea de premier a plecat de la o discutie cu CRIN ANTONESCU. M-a vizitat in Sibiu in primavara lui 2009 si mi-a propus o colaborare politica. M-a sunat, s-a prezentat, a zis ca vrea sa imi faca o vizita, m-a vizitat, ne-am inteles foarte bine si mi-a spus ca doreste sa ma intrebe daca vreau sa fiu implicat in vreo actiune politica a PNL. Asta nu pe nepusa masa, ca eu am am avut o colaborare stransa cu PNL inca din 2004. A fost o discutie in primavara si apoi alta in toamna cand m-a intrebat daca vreau sa fiu premier. Intelegerea era ca vin si preiau Guvernul ca interimar, ca si tehnocrat”, a mai declarat liderul PNL.

Totodată, Iohannis a spus ca a fost o eroare faptul ca premierul Victor Ponta a introdus tema religiei si pe cea a etniei in campania electorala.

“Este o retorica foarte slaba. Cred ca fost o eroare din partea domnului Ponta ca a introdus aceste doua teme in campania electorala, nu au ce cauta acolo. Mie sigur nu-mi strica fiindca ca eu nu am nimic de ascuns. Eu sunt cel cunoscut, primarul sas de la Sibiu, toata lumea din capul locului stie ca sunt primarul sas, toate lumea stie ca sasii nu sunt ortodocsi si iata totusi sibienii, care sunt romani ca si cei din bucuresti, ca si oamenii din Caracal sau din Tulcea, se incapataneaza sa ma voteze cu cote de 80 la suta cu toate ca sunt etnic german si nu sunt ortodox. Lucrurile sunt la fel peste tot, oamenii nu au nicio problema ca nu sunt etnic roman, ca nu sunt ortodox. Oamenii vor sa stie lucruri simple: intelege ceva din functia de presedinte? Are o viziune pentru noi, romanii? Are o viziune pentru Romania? Stie ce vrea? Este motivat? Raspunsurile sunt toate da: stie ce vrea, stie cum vrea, stie de ce vrea. Acestea sunt lucrurile care trebuie spuse, sunt lucrurile interesante pentru romani”, a spus Iohannis.