KLAUS IOHANNIS: Prin initiativa navala in Marea Neagra nu dorim sa revenim la razboi rece

Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau bulgar, Rosen Plevneliev, ca initiativa Romaniei privind crearea unei flote permanente in Marea Neagra vizeaza apararea, informeaza Agerpres.

“Noi nu dorim sa revenim la razboi rece si in niciun caz nu dorim sa ne pregatim sa atacam pe cineva, dar dorim sa fim in situatia de a ne apara si a dovedi ca suntem aici. Asa trebuie citita initiativa navala in Marea Neagra si credem ca este natural si corect ca la aceasta initiativa sa participe tarile riverane, in primul rand, ale Marii Negre. Romania nu doar primeste securitate, noi vrem sa si participam si sa oferim la randul nostru securitate in regiune si atunci aceasta initiativa la care credem ca vor participa cu mult entuziasm, in afara de Romania, Bulgaria si Turcia, este una pe care vrem sa o cream local, sa obtinem in scurt timp umbrela NATO, fiindca noi suntem aliati in NATO”, a afirmat Iohannis,

El a precizat ca aceasta propunere a Romaniei vine in sprijinul NATO. 

CITESTE SI: IOHANNIS BLOCAT! CAMERA DEPUTATILOR A ADOPTAT TACIT PROIECTUL DE LEGE CARE II EXCLUDE PE PRESEDINTELE ROMANIEI SI PE MINISTRUL JUSTITIEI DIN PROCEDURA DE NUMIRE A PROCURORILOR-SEFI SI A CONDUCERII INSTANTEI SUPREME

“Aceasta propunere va fi concretizata, vom face pasi pentru a ajunge la o forma concretizata, vom descrie cum evolueaza in timp, probabil incepe cu exercitii simple de compatibilizare, de training si vom vedea cum evolueaza in timp. Important este sa prezentam aceasta initiativa aliatilor din NATO si sa incercam sa ii convingem ca vine in sprijinul intregii aliante”, a declarat seful statului roman. 

Presedintele Bulgariei a precizat ca tara sa va sprijini initiativa Romaniei. 

“Bulgaria sprijina initiativa marina regionala in Marea Neagra, care este cu scop de aparare”, a precizat Rosen Plevneliev. “Bulgaria va sprijini nu numai cu vorbe, ci si cu fapte orice efort pentru imbunatatirea securitatii in regiune. Este interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO si asteapta sa fie adoptata hotararea la Varsovia. (…) Bulgaria va demonstra nu numai ca sta ferma in spatele colaborarii regionale, dar vom folosi NATO ca platforma. Totul depinde de noi si noi impreuna suntem puternici si in stare sa facem fata oricarei provocari. Vrem mai multa colaborare si securitate. De aceea, Bulgaria va sprijini aceste initiative”, a spus oficialul bulgar.