KLAUS IOHANNIS: Raman PRESEDINTE al PNL si CANDIDAT la prezidentiale

KLAUS IOHANNIS va sustine o declaratie de presa la ora 19.00

Presedintele PNL, KLAUS IOHANNIS, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa la Targoviste, ca ramane CANDIDAT la prezidentiale si PRESEDINTE al partidului, iar decizia instantei de luni privind statutul PNL produce doar o problema birocratica.

”Nu afecteaza absolut deloc. Este in prima instanta si chiar si asa trebuie sa vedem un pic ce s-a decis acolo. Au fost inaintate spre validare instantei modificarile la statut, documentele congresului extraordinar si documentele congresului ordinar. In ce priveste documentele congresului extraordinar si a celui ordinar, deci inclusiv alegerea mea si a conducerii PNL, nu au fost obiectiuni si ele au fost acceptate ca atare”, a sustinut Iohannis.

Acesta a adaugat ca este presedintele PNL in continuare.

”Instanta nu a acceptat in integralitate modificarile din statut care au fost aduse, dar asta este o problema birocratica, o problema care nu afecteaza in niciun fel modul in care actionam noi sau faptul ca sunt PRESEDINTELE PNL in continuare. In momentul in care vom primi motivarea instantei vom vedea foarte exact despre ce articole este vorba, vom discuta in conducerea vechiului PNL cum procedam. Probabil vom contesta, vom apela decizia instantei in punctele care credem noi ca ne sunt nefavorabile”, a afirmat KLAUS IOHANNIS, citat de Agerpres.

Citeste si: PNL: Decizia Tribunalului nu afecteaza calitatea lui Iohannis de presedinte PNL sau de candidat la alegerile prezidentiale

Liderul PNL a precizat ca ramane CANDIDAT la prezidentiale ”probabil spre supararea unor contracandidati”.

”Pot sa va asigur ca aceasta este o procedura judiciara care nu are niciun fel de urmari practice pentru modul in care actionam acum, nu are nicio influenta asupra statutului meu de PRESEDINTE PNL, nu are nicio influenta asupra procesului de fuziune PNL-PDL si nu are absolut nicio influenta, probabil spre supararea unor contracandidati, asupra faptului ca sunt in continuare CANDIDATUL desemnat pentru prezidentiale”, a precizat Iohannis.

Presedintele PNL KLAUS IOHANNIS a efectuat, marti, o vizita in Targoviste, unde s-a intalnit cu arhiepiscopul Targovistei, Nifon, si s-a intalnit, la Casa Sindicatelor din municipiu, cu membri si simpatizanti ai partidului.

Citeste si: CRIN ANTONESCU: Candidatura lui KLAUS IOHANNIS la prezidentiale nu va fi afectata

Tribunalul Bucuresti a respins luni cererea PNL de inregistrare a modificarilor aduse statutului partidului in baza carora KLAUS IOHANNIS a fost ales presedinte al acestei formatiuni politice.

Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

La congresul din 28 iunie, KLAUS IOHANNIS a fost ales presedinte al PNL, el primind o derogare de vechime din partea Delegatiei Permanente a partidului.

Dupa congres, PNL a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere de inregistrare a modificarilor aduse statutului, insa solicitarea a fost respinsa de catre instanta.

Candidatura lui Iohannis a fost contestata si de membri ai PNL, printre care si primarul din localitatea damboviteana Pucioasa, Danut Badau. Acesta sustinea ca Iohannis a convocat in mod ilegal congresul PNL si a primit derogare de vechime pentru a fi ales in fruntea partidului, desi potrivit statutului nu se acorda derogari in acest caz.