KLAUS IOHANNIS: Romania trebuie sa devina PERFORMANTA

Presedintele PNL si candidatul ACL la prezidentiale Klaus Iohannis a declarant joi seara la TVR ca in Romania este necesara o schimbare a modului in care este privita educarea generatiilor viitoare si ca tara noastra trebuie sa devina una PERFORMANTA.  

“Ceea ce imi imaginez eu si ceea ce cred ca ar fi bine pentru noi nu este o reforma care schimba punctual lucrurile, ci este o schimbare a felului in care privim noi educarea urmatoarelor generatii. Noi nu mai putem sa ne permitem sa mai avem o jumatate de generatie care trece Bacalaureatul si o jumatate de generatie care devine debusolata, nu are nicio directie, termina douasprezece clase, nu ia Bac-ul si atunci parintii si elevii se intreaba: bun si acum ce facem? Nu putem sa ne permitem ca la o populatie in scadere sa avem un numar foarte mare de tineri care nu primesc o educatie foarte buna, este un aspect. Al doilea aspect: trebuie sa devenim performanti, Romania trebuie sa devina performanta, sa iesim din aceasta zona de performanta mediocra in care ne aflam ori asta se poate numai printr-un sistem de educatie performant, asta insemnand sa regandim intreg ansamblul, sa vedem cum facem ca atunci cand un copil este foarte dotat pentru o varianta de invatamant teoretic sa i se deschida calea, altul care poate are aplecare mai degraba spre o meserie practica sa o gaseasca pe aceea”, a spus Iohannis, care a mai aratat ca nu i se pare lunga o perioada de 20 de ani pentru schimbarile pe care le considera necesare in educatie.

Citeste si: KLAUS IOHANNIS: Nu voi fi scos din competitia electorala

Iohannis s-a referit si la reformele care au fost realizate pana acum in invatamant. “Asa-zisele reforme care s-au facut pana acum s-au facut de obicei de un ministru al Educatiei fara consultari fara prea mari si in final toate aceste reforme s-au dovedit a fi doar adaptari in anumite chestiuni punctuale. Niciuna din aceste abordari nu a abordat intreg sistemul si niciuna din abordari nu a venit in urma unei discutii ample, cu intreaga societate, cu specialistii, cu societatea civila, cu toti actorii implicati in asa fel sa avem o solutie care nu este doar acceptata, care este bine vazuta de toata lumea. O reforma care imbunatateste sistemul poate sa-l imbunatateasca realmente doar atunci cand toti cei implicati consensual agreeaza o solutie ori acest lucru pana acum nu s-a intamplat niciodata, nici macar discutia nu s-a dus”, a spus Iohannis.

Citeste si: KLAUS IOHANNIS: Intalnirea lui VICTOR PONTA cu BARACK OBAMA a fost de cateva secunde; nu a existat o discutie bilaterala

El si-a exprimat convingerea ca in domeniul Educatiei poate fi realizat acest consens deoarece toata lumea isi doreste un sistem de invatamant performant. “Sunt convins ca se poate acest lucru si in domeniul Educatiei poate ca e cel mai simplu. Eu, personal, nu cunosc pe absolut nimeni care nu-si doreste un sistem educational performant. Toata lumea isi doreste, toata lumea vrea ca in scoala sa se invete, sa iasa de pe bacile scolii cu o meserie care poate sa ii aduca un venit serios, sa aiba o meserie perfectionabila. Evident, toate aceste lucruri trebuie facute pentru Romania. Daca continuam sa producem specialisti pentru alte tari, atunci avem foarte mult de pierdut”, a declarat Iohannis.