KLAUS IOHANNIS se intalneste, luni, cu presedintele BERD

Presedintele KLAUS IOHANNIS il primeste luni, la Palatul Cotroceni, pe presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, SUMA CHAKRABARTI. Presedintele BERD se va afla in Romania luni si marti, pentru a purta discutii cu oficialii romani si cu partenerii de afaceri.

SUMA CHAKRABARTI se va intalni si cu premierul, DACIAN CIOLOS, ministrul Finantelor Publice si guvernatorul BERD pentru Romania, Anca Paliu Dragu, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, anunta Agerpres.

Presedintele BERD va mai avea intalni cu reprezentanti ai comunitatii de afaceri, ocazie cu care va discuta despre climatul investitional, ritmul reformelor si situatia economica generala.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori institutionali din Romania.

Pana in prezent, BERD a investit peste 7 miliarde euro si a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finantare. Anul trecut, banca a adoptat o noua strategie pentru Romania, care stabileste prioritatile de investitii pentru urmatorii patru ani: largirea accesului la finantare, reducerea disparitatilor regionale prin imbunatatirea infrastructurii si cresterea competitivitatii in sectorul privat.

Sursa foto: presidency