KLAUS IOHANNIS va participa la slujba de Inviere de la PATRIARHIE

Presedintele Klaus Iohannis va participa sambata noaptea la slujba de Inviere care va fi oficiata la Patriarhie, informeaza Agerpres.

“Presedintele Klaus Iohannis va participa la slujba de Inviere de la Patriarhie”, au precizat reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale. Joi, intrebat unde va petrece sarbatorile pascale, Iohannis a raspuns: “In principiu, acasa”. 

Tot joi el a anuntat ca si-a facut viza de resedinta pentru Bucuresti. “Este bine sa se stie ca mi-am facut viza de resedinta pe Bucuresti, adica voi vota la alegerile locale aici pentru primar general si de sector si pentru CGMB si de sector”, afirma joi Iohannis, la Palatul Cotroceni.  “Mi s-a parut ca este corect asa si, in consecinta, voi fi si mai interesat de felul in care se face campanie electorala pentru Bucuresti”, a mai spus seful statului.

Sursa foto: presidency