KLAUS IOHANNIS, vizita oficiala in UCRAINA: Romania sustine integritatea Ucrainei. UPDATE

Presedintele Klaus Iohannis face marti o vizita oficiala in Ucraina, unde urmeaza se va intalni cu omologul sau, Petro Porosenko. Inainte de plecarea la Kiev, seful statului va sustine, in jurul orei 08.45, o declaratie de presa la Aeroportul International “Henri Coanda”, informeaza Administratia Prezidentiala. 

UPDATE 08.50: KLAUS IOHANNIS a sustinut o scurta declaratie de presa inaintea decolarii spre KIEV. Seful statului a confirmat sprijinul pe care ROMANIA il va acorda in continuare UCRAINEI.

“Voi exprima inca o data sustinerea ROMANIEI pentru suveranitatea, unitatea si integritatea teritoriala a UCRAINEI. Romania isi doreste sa fie un factor activ in gasirea unor solutii politice la situatia din estul Ucrainei”, a declarat seful statului, pe aeroportului Otopeni, inainte de a pleca spre Kiev.

Acesta a afirmat ca Romania este interesata sa aiba un stat vecin “ferm angajat pe calea consolidarii democratice si a europenizarii” si are “disponibilitatea deplina pentru intarirea cooperarii si parteneriatului dintre tarile noastre”. 

Un alt subiect pe agenda discutiilor cu responsabilii ucraineni va fi “sprijinirea etnicilor romani din Ucraina si a celor ucraineni din Romania, care poate fi atins inclusiv prin reactivarea mecanismelor guvernamentale”, a mai spus KLAUS IOHANNIS.

Presedintele Iohannis isi va incepe vizita oficiala in Ucraina cu vizitarea Monumentului Victimelor Holodomorului si participarea la un moment solemn in Piata Independentei (Maidan). Apoi se va intalni cu presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, cu care va avea convorbiri tete-a-tete si oficiale. 

La finalul intrevederii, cei doi oficiali vor sustine o declaratie de presa comuna. 

De asemenea, seful statului va participa la un dejun oficial oferit de omologul sau ucrainean, Petro Porosenko, dupa care va avea convorbiri cu presedintele Radei Supreme a Ucrainei, Volodimir Groisman, si cu prim-ministrul Ucrainei, Arseni Iateniuk.

Sursa foto: presidency.ro