La ce să te aștepți de la noile modele ieftine de iPhone

Potrivit unor informaţii ieşite la iveală din codul iOS 14, Apple pare că va lansa în curând două modele de telefoane. Se știa și până acum că pregăteşte un model de iPhone mai ieftin, cu ecran mai mic decât norma actuală. Numai că noutatea stă în faptul că vor fi două modele, nu doar unul.

Alături de device-ul cu ecran de 4,7 inch, despre care se ştia şi până acum, Apple ar mai lansa un model, cu un ecran de 5,5 inch. În esență, va fi o versiune „Plus” a primului. Ambele variante vor avea la bază designul lui iPhone 8, dar vor dispune de componente şi facilităţi noi. În fruntea listei se află A13 Bionic, care este acelaşi chipset folosit şi de iPhone 11.

Cele două modele nu vor avea Face ID, ci vor folosi Touch ID pentru securizare, împreună cu un buton Home solid. Acesta foloseşte Taptic Engine, ceea ce înseamnă că nu va trebui apăsat pentru a fi folosit, ci doar atins. Ambele dispozitive vor suporta Apple Pay şi alte funcţii care se bazează pe conexiunea NFC.

Este posibil ca versiunea cu ecran de 4,7 inch, care ar urma să vină cu 64GB sau 128GB spaţiu de stocare. Ca preț, acesta ar începe de la 399 de dolari. Cel mai probabil, varianta cu ecran de 5,5 inch va fi cu 100 de dolari mai scumpă. Cele două noi iPhone-uri ar urma să fie prezentate oficial până la finalul lunii martie, dar să nu te aștepți la un eveniment special în acest sens.

Noile modele ar putea face parte din planul Apple de a mai câștiga utilizatori prin pătrunderea și pe piața telefoanelor mid-range.

Sursa; playtech.ro