Laszlo Tokes s-a recasatorit. Evenimentul a avut loc in Ungaria

Laszlo Tokes a pierdut procesul privind steagul secuiesc arborat in balconul biroului sau

Laszlo Tokes s-a recasatorit la sfarsit de 2013. Europarlamentarul a ales sa-si lege destinul de al iubitei sale, Levay Tunde, la Gomba, in Ungaria, in cadrul unei ceremonii discrete.

Fericitul eveniment a avut loc sambata la Gomba, o localitate de langa Monor, unde noua sotie a lui Tokes este profesoara de muzica, conform Mediafax.

Nunta din Ungaria s-a desfasurat intr-un cadru restrans, iar, potrivit acelorasi surse, la eveniment au participat cei trei frati ai lui Tokes Laszlo.

Levay Tunde, originara din zona Brasovului, este tot la a doua casatorie, ea avand doi copii cu primul ei sot, jurnalistul Kristaly Lehel, de care a divortat in decembrie, conform presei de lmba maghiara.

Laszlo Tokes a divortat in urma cu doi ani. Procesul de divort intentat de sotia europarlamentarului, Tokes Edith, s-a incheiat, in februarie 2011, la Judecatoria Oradea, magistratii dispunand desfacerea casatoriei din culpa comuna, si nu din culpa exclusiva a sotului, asa cum ceruse femeia.

Potrivit sentintei, odata cu pronuntarea divortului, Tokes Edith si-a reluat numele avut anterior casatoriei, Joo.