LAURA CODRUTA KOVESI despre relatia cu generalul FLORIAN COLDEA de la SRI

Procurorul sef al DNA, LAURA CODRUTA KOVESI, a explicat relatia pe care o are cu generalul FLORIAN COLDEA (foto), adjunctul SRI, despre care ELENA UDREA a facut mai multe acuzatii la inceputul anului, cand urma sa fie arestata.

LAURA CODRUTA KOVESI a negat intr-un interviu postat pe blog de Dan Turturica existenta unui birou la DNA pe care l-ar avea generalul SRI. “Nu exista asa ceva. Oricum avem o problema cu birourile pentru procurori. Unii stau ingramaditi cu politistii pentru ca avem o problema de spatiu. Este exclus ca o persoana din afara institutiei sa aiba birou aici”, a precizat sefa DNA.

Mai mult, LAURA CODRUTA KOVESI sustine ca generalul FLORIAN COLDEA ar fi fost foarte rar la DNA. “Cred ca ne-a vizitat in doi ani, de patru, cinci ori. Impreuna cu colaboratori de ai sai”, a aratat Kovesi. Sefa DNA a negat si ca ar avea ea birou la SRI: “Exclus. Insa, daca o alta institutie a statului ne va pune la dispozitie niste birouri, pentru a mai rezolva problema spatiului, nu avem nimic impotriva. Sigur, este o gluma. Nu am birou la SRI, nimeni din SRI nu are birou aici”.

CITESTE SI: KOVESI a lamurit situatia PENALA a premierului VICTOR PONTA 

Cat despre relatia dintre cele doua institutii, DNA si SRI, Kovesi are doar cuvinte de lauda. “Avem o relatie foarte buna cu Serviciul Roman de Informatii. Cat timp SRI a fost condus de domnul George Maior, am avut o colaborare institutionala foarte buna, care s-a bazat pe respect profesional, pe respectarea legilor si a protocoalelor care reglementeaza aceasta colaborare. Relatia cu SRI este in continuare foarte buna, chiar daca intre timp directorul SRI s-a schimbat. Este unul dintre partenerii institutionali cu care colaboram, dar nu este singurul.

Colaboram si cu alte servicii de informatii, de exemplu cu serviciul de informatii al Ministerului de Interne. Faptul ca unele cauze nu sunt atat de mediatizate duce probabil la aceasta interpretare ca ne-am baza in activitatea noastra exclusiv pe ce vine de la SRI. In acelasi timp, daca si celelalte servicii de informatii din Romania ar avea o dorinta de colaborare mai mare si ne-ar trimite mai multe sesizari, probabil si cooperarea cu ele ar fi mult mai buna. Noi cooperam cu cei ce ne trimit informari”, a subliniat LAURA CODRUTA KOVESI.

CITESTE SI: LAURA CODRUTA KOVESI: CATUSELE nu au fost inventate de DNA 

Sursa foto: gandul.info