“In ultimii cinci ani, procentul de achitari in DNA era undeva intre 10 si 12%. Apreciez ca este un procent firesc. Nu cred ca intr-un stat democrat procentul de condamnari trebuie sa fie de 100%”, spune sefa DNA. Ea a spus ca, in 2006, 360 de persoane au fost trimise in judecata, insa in 2010 acest numar a crescut la 937, iar in 2015 – la 1.258.
Printre cei trimisi in judecata in 2015 s-au numarat un prim-ministru, cinci ministri, 67 de deputati si cinci senatori, 97 de primari si viceprimari, 15 presedinti si vicepresedinti de consilii judetene, precum si 32 de directori de companii nationale, a mai aratat Kovesi la forumul cu tema ‘Reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei in perspectiva europeana’. In 2006, 155 de inculpati au fost condamnati definitiv, in 2010 – 154, iar in 2015 – 973, a adaugat ea. Laura Codruta Kovesi a tinut sa aminteasca “rolul pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a avut in special in gasirea unor solutii de finalizare rapida a dosarelor”.
“In urma cu cinci ani, in Romania erau dosare care se judecau de sapte, opt sau zece ani de zile. Si acest lucru nu se datora incompetentei si nici neprofesionalismului procurorilor sau judecatorilor, ci se datora unor lacune din legislatie care de foarte multe ori erau exploatate de persoanele care erau trimise in judecata. Si pe buna dreptate. Asa intelegea o persoana trimisa in judecata sa isi faca apararea si era o modalitate legala de a se apara. Nu putem sa criticam acest lucru”, a mai declarat procurorul-sef al DNA. Pe de alta parte, Laura Codruta Kovesi a atras atentia ca provocarile actuale ale DNA sunt regimul imunitatilor, pastrarea stabilitatii institutionale si pastrarea cadrului legislativ si a instrumentelor de investigare.
Sursa foto: gandul
“După ce s-a îmbolnăvit fix când un corp de control scotocea prin
dulapurile CFR Călători Cluj, Vasile Secară a fost “uns” în funcţia de
director CFR Călători la nivel naţional. Nu au contat neregulile găsite
la Cluj, ci au fost mai puternice “pârghiile trandafirii” de care Secară
s-a ajutat să ajungă în top. La Cluj, Secară se poate mândri cu un
contract de închiriere încheiat între CFR Călători Cluj și SC Energobit
care a fost prelungit cu de la sine putere de către directorul Secară,
care nu a mai organizat o licitație, iar cei de la Energobit au ocupat
mai mult decât terenul respectiv şi l-au şi intabulat.
Pe vremea comuniştilor, Vasile Secară a fost secretar de partid al
complexului CFR Cluj. După anii 90, a devenit pesedist şi inginer şef în
gara clujeană, apoi şef adjunct de staţie şi şef de gară. În momentul
de faţă, la Vasile Secară au rămas neschimbate cel puţin două
caracteristici: PSD şi şefia. Înainte de Paşte in 2014 , clujeanul a
fost numit şef la CFR Călători în noua structură de conducere a
companiei.
Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Călători Cluj în urma
unor controale făcute de CFR CALATORI SA şi Ministerul Transporturilor.
În timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secară s-a îmbolnăvit
brusc şi a intrat în concediu medical. Mai amuzant este şi că
verificările respective s-au “îmbolnăvit”, iar rezultatele lor nu au mai
fost date publicităţii.
Un audit degeaba
Timp de mai bine de 10 ani la conducerea regionalei clujene a CFR
Călători a fost menţinut Vasile Secară, iar demiterea lui a venit ca
urmare a mai multor controale venite de la CFR CALATORI SA şi Ministerul
Transporturilor. Conform unor informaţii, cireaşa de pe tortul fostului
director Secară ar fi un contract de închiriere încheiat între CFR
Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere
de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar
cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au
şi intabulat. Spre exemplu, unul dintre lucrurile care i se pot reproşa
fostului director este faptul că, dacă anul trecut, CFR Călători Cluj a
avut alocate fonduri în valoare de 543.000 de lei, a reuşit să
cheltuiască 300.000 de lei.
Reprezentanţii CFR de la Bucureşti au fost extrem de lacunari în ceea ce
priveşte motivul controalelor, iar conform raportului de audit pe anul
trecut, principalele nereguli depistate au constat în “- nereguli
privind pregătirea tehnică a trenurilor de călători;- deficiențe privind
respectarea și punerea în practică a ordinelor, dispozițiilor ,
instrucțiilor, reglementărilor în vigoare;- neconformități privind
efectuarea controalelor la nivelul organelor cu sarcini de îndrumare și
control din cadrul SRTFC Cluj, superficialitate privind întocmirea
notelor de constatare și a rapoartelor de remediere;- aspecte privind
nerespectarea programului de lucru și a disciplinei în serviciu; –
nereguli privind repararea și întretinerea în exploatare a materialului
rulant. În urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale s-au
luat o serie de măsuri organizatorice, de remediere a neconformităților
sau de tratare disciplinară a personalului vinovat, funcție de
gravitatea faptelor”, se arată în raportul de audit pe anul 2012 al CFR
Călători.
Milioane de euro “trimise cu nașul” la CFR Calatori Cluj.
Însă, aceste probleme pentru care regionala condusă de Vasile Secară a
fost cercetata cercetată de oficiali din cadrul CFR CALATORISA nu au
apărut acum. “Învârtelile” mai mici sau mai mari făcute de șefii clujeni
ai acestei instituții se știu de ani buni însă, se pare, ordinul de
schimbare a venit abia acum.
Spre exemplu, conform unui raport oficial al Curții de Conturi, se știa
că la CFR Cluj se fac afaceri cu terenuri. Conform raportului respectiv,
la CFR Cluj prejudiciul a fost constant prin neînregistrarea în
evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi
acestea au fost evaluate.
Tot la CFR
Calatori Cluj, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că managerii
nu au evaluat şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă terenurilor în
suprafaţă de 167.453 m.p.
La nivel naţional s-a descoperit că cei de la CFR au cheltuit ilegal
13,4 milioane de euro. La CFR Cluj, prejudiciul a fost constatat prin
neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din
patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate.
Un teren pierdut în gară
Controlul făcut la CFR Călători Cluj a survenit ca urmare a faptului că
prin intermediul directorului Vasile Secară, CFR Călători Cluj a
încheiat în 2008 un contract de închiriere pe cinci ani cu firma
clujeană Energobit pentru un teren aflat în Jibou.
După expirarea celor cinci ani, contractul a fost prelungit pentru încă
alți cinci, fără ca Secară să mai ceară aprobarea SNTFC București și
fără a mai face o licitație pentru terenul respectiv. Problema s-a
“îngroșat” atunci când cei de la Energobit și-au extins halele și pe o
parte de teren care nu intra în contractul de închiriere. Când juriştii
CFR au început procedurile de intabulare a terenului respectiv,
lucrurile s-au complicat pentru că o parte din teren era ocupat de firma
clujeană, lucru posibil cu acordul și diligențele făcute de Vasile
Secară la șefii CFR din zona Jiboului.”
Directorul general al CFR Calatori, controversatul Iosif Szentes, l-a
numit pe 2 decembrie 2015 in functia de director comercial al companiei
pe Marcel Litra, condamnat definitiv pentru luare de mita, cel care
conduse pana atunci ilegal Serviciul Suport Afaceri şi Managementul
Performanţei din cadrul acestei societati de stat.
Acum, numarul sefilor de la CFR Calatori cu cazierul patat a crescut
cu inca trei in urma sentintei Curtii de Apel Brasov din data de 13
octombrie 2016. Cei trei „zmei” sefi de la CFR Calatori care au primit
pedepse cu suspendare si cu munca in folosul comunitatii de la Curtea de
Apel Brasov sunt:
-Vasile Secara, fost director general al CFR Calatori impus de fostul
ministru al Transporturilor-Ioan Rus, in in prezent sef serviciu suport
afaceri si management performant la SRTFC Cluj Napoca;
-Nicolae Berindean, fost sef Oficiu Juridic la CFR Calatori in mandatul
lui Vasile Secara, in prezent sef Oficiu Juridic SRTFC Cluj Napoca;
-Gheorghe Radulescu-fost director al SRTFC Brasov, angajat recent pe o
functie importanta la RAT- Regia de Transport in Comun Brasov.
Trioul Dorobantu Valentin , Secara Vasile, Szentes Iosif si afacerile “in totalitate legale” de la CFR Calatori ???
Prin anul 2013 actualul puscarias Fenechiu il numea pe actualul penal Dorobantu manager general la CFR Calatori Bucuresti si din acest moment incepe dezastrul pentru societate si angajatii acesteia !!!
Schema falimentarii fortate a CFR Calatori, prin care cele mai bune rute aflate de ani de zile in portofoliul CFR Calatori au fost abandonate pentru a putea fi preluate din mers de catre unii operatori privati.
Care au impuscat astfel doi iepuri dintr-o lovitura, pe langa cursele oricum extrem de profitabile, ei devenind automat si beneficiarii generoaselor subventii acordate de catre Ministerul Transporturilor pentru segmentul feroviar. Insa concomitent cu aplicarea acestei strategii, managerul Valentin Dorobantu nu s-a sfiit sa acorde si direct catre clientii politici sume uriase de bani din bugetul public.
Record absolut Concurenta in domeniu este una acerba, din moment ce sifonarea banilor de la buget a ajuns in Romania zilelor noastre un adevarat sport national. Iata insa ca procurorii anticoruptie sunt pe cale sa confirme ca managerul de la CFR Calatori a reusit un adevarat record absolut, greu de egalat pana si de ceilalti colegi din „caracatita Fenechiu”
Iar ancheta privind acordarea contractelor de catre Valentin Dorobantu este de-abia la inceput, astfel ca performanta poate fi chiar mult mai mare.
Deocamdata se verifica un lot de 152 de contracte semnate de catre managerul CFR Calatori si prin care compania de stat s-a obligat la plati consistente aproape exclusiv pentru unul si acelasi beneficiar. Iar dintre cele 152 de contracte doar unul singur a fost acordat prin organizarea unei licitatii cum scrie la carte! Negociere fara publicare Valentin Dorobantu nu a avut nicio greata in a arunca zeci de milioane de euro mereu catre aceleasi firme de casa.
Conform informatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost acordat prin organizarea unei licitatii cum scrie la carte!
Negociere fara publicare Valentin Dorobantu nu a avut nicio greata in a arunca zeci de milioane de euro mereu catre aceleasi firme de casa. Conform informatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost adjudecat prin licitatie publica. Alte 73 de contracte au fost acordate prin negociere cu publicare, in timp ce nu mai putin de 78 de contracte, in valoare de zeci de milioane de euro, au fost atribuite de catre Dorobantu prin negociere fara publicare, la care s-a participat aproape de fiecare data cate un singur ofertant. Unul si acelasi, bineinteles. Primele 70 milioane de euro Pentru a le fi mai usor, anchetatorii au impartit cele 152 de contracte in trei loturi. Iar in ce priveste primele 49 de contracte acordate, au descoperit ca suma totala astfel unidirectionata de catre Valentin Dorobantu se ridica la peste 70 milioane de euro! In conditiile in care CFR Calatori a fost adusa in pragul falimentului, mii de salariati riscand concedierea. Din aceasta suma, peste 50 de milioane au fost alocati pentru reparatii, procurorii incercand acum sa afle daca acestea au si avut loc in realitate sau nu. Iar nu mai putin de 1,5 milioane euro au fost dati de Dorobantu pe… curatenie.
A intrat cu bocancii in buget Grav este si faptul ca multe dintre contractele suspecte nu au fost acordate pentru un singur an, ci pe cate patru ani, astfel ca bugetul companiei de stat va mai fi jumulit mult timp de acum inainte.
Vom reveni cu amanunte incendiare atat despre firmele „norocoase” care au negociat direct cu Dorobantu, cat si cu exemple halucinante despre cum au fost cheltuiti banii publici.
Este suficient sa amintim doar ca managerul CFR Calatori a cumparat direct de la firma Comixta din Sibiu bocanci de… 370.000 euro!
Si toate cele de mai sus se intamplau in timp ce acelasi Dorobantu Valentin a suspendat contractul de munca al aproximativ 14 000 de angajati timp de 8 zile pentru fiecare dintre acestia, in anul 2013, motivand lipsa acuta de fonduri , in conditiile suplimentarii cu indarjire, dupa bunul sau plac , cu milioane de euro a contractelor de achizitii?