LAURA KOVESI este circumspecta cand vine vorba de buna credinta a Ministrului Justitiei

Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura Codruta Kovesi, a declarat, miercuri in cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa FM, ca se indoieste de buna-credinta a ministrului Justitiei, Florin Iordache, referitor la actele normative privind gratierea si deciziile Curtii Constitutionale.

“Am avut o discutie cu ministrul Justitiei intr-un cadru institutional impreuna cu procurorul general si cu procurorul-sef DIICOT saptamana trecuta intr-o zi de luni, ocazie cu care domnul ministru a promis ferm ca orice modificare a legii se va face, atat a Codului Penal, a Codului de Procedura Penala sau a oricarei legi care ne influenteaza activitatea, va fi discutata in sistem. Vad ca si-a incalcat aceasta promisiune. De fapt ma asteptam. Ma asteptam. (…)  Sa vedem in ce sens se clarifica, ele sunt destul de clare. Practica judiciara, cel putin cea de dupa decizia Curtii Constitutionale privind abuzul in serviciu, este o practica unitara incepand cu deciziile ICCJ, dar si a celorlalte instante, practica este unitara. Si este foarte clara si motivarea CCR. Nu vad ce ar trebui clarificat. 

In acest moment, eu ma indoiesc de buna credinta cel putin a ministrului Justitiei, care a promis ca astfel de proiecte vor fi discutate inainte, nu dupa. Ma indoiesc ca este de buna credinta. Si daca este doar o clarificare, de ce se lucreaza in secret? De ce se lucreaza noaptea si nu are nimeni acces la aceste proiecte? De ce trebuie sa le citim pur si simplu din Monitorul Oficial? De ce nu sunt trecute pe ordinea de zi? Daca este doar o procedura de clarificare, de ce nu se discuta transparent?”, a declarat Laura Codruta Kovesi pentru sursa citata.

Sursa foto: adevarul