Laurențiu Beli, un cunoscut medic chirurg, a decedat la numai 37 de ani în urma unui accident rutier

Unul dintre cei mai apreciați medici chirurgi a murit într-un teribil accident rutier. Este vorba despre medicul sibian Laurențiu Beli, chirurg la Spitalul Clinic Județean Sibiu, în vârstă de numai 37 de ani. El a murit, sâmbătă dimineața, din cauza vitezei amețitoare cu care conducea mașina, un Volkswagen CC.

Bărbatul, care era singur în mașină, nu a mai putut controla vehiculul și, în zona Hotelului Hilton, în față la Zoo, în Sibiu, a intrat într-un stâlp. Mașina s-a făcut praf, iar șoferul a murit pe loc.

Martorii la accident spun că bucăți din autoturism și motorul au ajuns la zeci de metri distanță de locul impactului. Tot ei arată că acul vitezometrului s-a oprit la 220 de km/h, ceea ce înseamnă că medicul circula cu o viteză mult mai mare înainte de impact, scriu jurnaliștii de la tribuna.ro.

Potrivit polițiștilor rutieri, bărbatul venea dinspre Rășinari și se îndrepta spre Sibiu. Cauza accidentului a fost viteza neadaptată. Evenimentul rutier a avut loc cu puțin înainte de ora 4, sâmbătă dimineața. Din cauza modului în care s-a produs, agenților le-a fost dificil să afle identitatea celui aflat la volan. Aceștia au reușit să îl identifice în cele din urmă, în jurul orei 5.

Cadrele medicale spun că doctorul Beli era un om liniștit, era căsătorit și avea 2 copii. Săptămâna trecută a fost ziua lui de naștere și împlinise 37 de ani. În dimineața accidentului se întorcea din Păltiniș.

Sursa foto: tribuna.ro