Legea descentralizarii va fi atacata la CCR, declara Vasile Blaga

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a anuntat, luni, ca partidul sau va depune mai multe amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea si va ataca actul normativ la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR).

“Timpul este extrem de scurt si desigur ca vom depune amendamente, dar, cel mai important, vom ataca la Curtea Constitutionala acest act normativ, pentru ca avem atat motivatii pe forma cat si pe fond”, a aratat liderul democrat0liberalilor.

Vasile Blaga a mai spus ca a fost incalcat Regulamentul Senatului pentru ca era obligatoriu cvorumul de sedinta al Biroului Permanent al acestui for legislativ.

“Iata au luat aceasta decizie practic impotriva Regulamentului Senatului. in Camera, intr-adevar, in Birouri pot sa participe cat doresc ei pentru a lua decizii si pentru a stabili un program pentru modul de lucru in Camera, dar in Senat este obligatoriu cvorumul de sedinta al Biroului, si au fost doar 6 din 13 si avem si amendamente pe fond”, a mentionat Vasile Blaga.

“Vom ataca acest act normativ al Curtea Constitutionala. Va dati seama, vineri dupa-amiaza l-au depus, noi am cerut colegilor ca pana la ora 13:00 si nu pana la 15:00 sa depuna amendamente si le vom discuta in Biroul Permanent (al PDL n.r.). Pe fond sunt foarte multe amendamente, ele au fost deja materializate intr-un document al partidului de care a raspuns domnul vicepresedinte Alin Tise, dar le vom discuta in BPN”, a mai spus Vasile Blaga.

Birourile Permanente ale Parlamentului au decis, vineri, ca grupurile parlamentare pot depune amendamente la Legea descentralizarii pana luni ora 15.00 , iar sedinta de plen pentru procedura asumarii raspunderii Guvernului va avea loc marti.