Parlamentarii au decis sa nu mai voteze, marti, legea amnistiei si gratierii, care ar fi putut sa lase in libertate cateva mii de romani aflati in puscarie. Proiectul de lege a amnistiei si gratierii a fost scos de pe ordinea de zi, decizia apartinand liderilor de grup, dupa scandalul iscat pe aceasta tema, mai ales ca in USL nu a existat un consens.
PNL a anuntat ca vrea un vot deschis pe legea amnistiei si gratierii, in caz contrar liberalii au amenintat ca vor parasi sala. Dupa intalnirea liderilor de grup, s-a hotarat scoaterea legii de pe ordinea de zi.
Cei din USL urmeaza a se intalni pentru negocieri pe aceasta tema si cel mai probabil se vor modifica acele articole cu care liberalii nu sunt de acord.
De precizat ca si presedintele Traian Basescu a scris, marti, Parlamentului cu privire la legea amnistiei si gratierii. Seful statului a atras atentia parlamentarilor sa dea dovada de responsabilitate si sa aiba in vedere ca o asemenea masura nu este oportuna, explicand ca aceasta va decredibiliza eforturile de lupta impotriva coruptiei, afectand increderea in actul de justitie.
Reamintim ca noua Lege a amnistiei si gratierii a intrat in dezbatere de urgenta la Camera Deputatilor, care este si for decizional, dupa ce Comisia juridica a adoptat luni seara raport favorabil cu amendamente. Proiectul de lege privind amnistia si gratierea unor pedepse de pana la 7 ani a fost initiat de catre deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun. De precizat ca proiectul de lege a fost respins in luna mai de Senat.