Noul impozit forfetar va fi aprobat astazi de Guvern. Proiectul de lege va fi trimis apoi in Parlament

Proiectul de lege privind introducerea impozitului forfetar va fi aprobat de Guvern si transmis Parlamentului, a anuntat premierul Victor Ponta, la inceputul sedintei de astazi a Executivului.

Noul impozit forfetar va inlocui impozitul de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri si va fi platit ca suma fixa de hoteluri, pensiuni, service-uri auto si unitati de alimentatie publica. Conform proiectului, prevazut sa fie aplicat incepand din 2014, barurile si cafenelele amplasate central in Capitala sau in primele sapte mari orase vor plati anual, in functie de suprafata, intre 1.500 si 3.400 euro, in timp ce in localurile din orase care nu sunt municipii vor achita intre 310 euro si 2.000 euro.

Noul impozit forfetar va defavoriza firmele mici, care vor plati aproape la fel de mult ca cele mai rentabile restaurante de lux din Capitala, este de parere Dan Schwartz, managing partner al Scot & Company Consulting. “Diferenta dintre cel mai mic si cel mai mare impozit platit in domeniul alimentatiei publice este de doar 40%, ceea ce inseamna ca unitatile mici care fac un profit nesemnificativ vor plati aproape la fel de mult ca si cele mai rentabile restaurante de lux din Centrul Capitalei”, a explicat Dan Schwartz, managing partner al firmei Scot & Company Consulting, pentru Realitatea.net.

Consultantul considera ca noul impozit forfetar este “contrar principiului Robin Hood”: in loc sa iei de la bogati si sa dai la cei cu venituri mici, prin noua taxare se iau mai multi bani de la micii jucatori din piata si sunt favorizati cei mari. “Criteriile de calcul sunt complet aleatoare. Ce sens are sa introduci criteriul zonei in cazul unei firme de catering, care isi poate livra serviciile oriunde in oras, sau sa nu introduci criteriu sezonalitatii tocmai la hoteluri? Criteriile sunt alese arbitrar, de fapt asta e marea dificultate cand incerci sa introduci un astfel de forfetar”, a mai spus Schwartz.