LG Nexus 5 si Android 4.4 KitKat s-au lansat oficial. VIDEO

LG Nexus 5 s-a lansat oficial joi seara, impreuna cu noul sistem de operare Android 4.4 KitKat, care vine cu imbunatatiri inclusiv pe partea de apelare telefonica.

Nexus 5 are un ecran LCD de 4,95 inch la rezolutia 1080p, de unde rezulta o densitate de pixeli pe inch de 445. Telefonul este protejat cu Gorilla Glass 3, care ii ofera rezistenta la zgarieturi, scrie yoda.ro. In cazul lui Nexus 5, Google nu s-a zgarcit la puterea de procesare. Nexus 5 are un cip Snapdragon 800 de la Qualcomm la 2,3 GHz cu patru nuclee Krait 400, Adreno 330 si 2 GB de RAM. Spatiul de stocare este de 16 sau de 32 GB, fara sa existe slot pentru card micro SD. La baterie se putea un pic mai bine. Smartphone-ul vine cu una de 2.300 mAh. Insa vestea buna este ca telefonul poate fi incarcat si wireless. Ajungem si la camera foto, unde gasim una de 8 MP cu blitz LED si stabilizare optica. Diafragma este f/2.4, iar senzorul are 1/3.2″. In partea frontala se afla o alta camera, de 1,3 MP, pentru apeluri video. LG Nexus 5 va ajunge in cateva tari din Europa incepand de maine la pretul de 349 euro pentru versiunea de 16GB si 400 euro pentru cea cu 32 GB.

In ceea ce priveste Android 4.4 KitKat cei de la Google au un tel ambitios: isi propun ca noul sistem de operare sa ajunga pe un miliard de dispozitive, mai scrie yoda.ro. Noul sistem de operare arata mai bine, insa schimbarea de design nu este atat de mare cum a fost cea simtita de utilizatorii iOS. De asemenea, cei de la Google sustin ca Android 4.4 KitKat se va misca mai bine pe telefoanele mai vechi, care au chiar si 512 RAM.

Sursa foto: yoda.ro

Sursa video: youtube.com