LIDER PNL ARGES: PONTA MINTE! Liderii PNL nu au fost la mitingul de sustinere al lui Nicolescu

Liderul PNL Arges, senatorul Ion Popa, afirma ca Victor Ponta ”a mintit” cand a spus ca mai multi liberali, intre care Crin Antonescu, au participat la mitingul de sustinere pentru fostul presedinte al CJ Arges, Constantin Nicolescu (PSD), condamnat in mai multe dosare penale.

Senatorul Ion Popa a spus, joi, intr-o conferinta de presa, ca Victor Ponta ”a mintit” la dezbaterea de miercuri seara cand a spus ca exista fotografii care sa ateste faptul ca unii membri ai Partidului National Liberal ar fi participat la mitingul de sustinere a lui Constantin Nicolescu, organizat de PSD in 2011, la Pitesti.

Liderul PNL Arges a spus ca niciun membru PNL nu a participat nici la acea manifestare, nici la alte astfel de manifestari.

CITESTE SI: PONTA, FARA REPLICA! FOTOGRAFIA care poate SCHIMBA REZULTATUL ALEGERILOR 

”Va spun ca nu am participat la acel miting, actiune la care au participat lideri marcanti ai Partidului Social Democrat, in frunte cu Victor Ponta. Inca o data spun: eu nu am participat la acea actiune si nici la altele cu caracter asemanator, nici Crin Antonescu si niciun alt membru al Partidului National Liberal. Prin urmare, Victor Ponta a spus o mare minciuna, de fapt inca o minciuna din multe altele pe care le-a spus in timpul carierei sale de politician”, a adaugat Ion Popa.

La confruntarea de miercuri seara de la B1TV, Klaus Iohannis i-a aratat lui Victor Ponta o fotografie cu lideri PSD langa fostul presedinte al CJ Arges Constantin Nicolescu, spunandu-i ca “asta se numeste fortarea justitiei”. El a cerut sa fie prezentata pe ecran o fotografie cu o imagine de grup, din ianuarie 2011, cu mai multi membri PSD, inclusiv Victor Ponta, in jurul lui Constantin Nicolescu, atunci presedinte al Consiliului Judetean Arges.

CITESTE SI: VICTOR PONTA a COMIS-O din nou! INS il contrazice pe PREMIER 

“Este domnul Ponta aici, domnul Nastase, domnul Severin, domnul Hrebenciuc, domnul Pendiuc, doamna Andronescu, domnul Vanghelie, si multi alti pesedisti, foarte bine cunoscuti, care atunci au afirmat ca este vorba despre persecutie politica si in niciun caz nu este bine ca acest domn, care intre timp a fost condamnat si eliminat de acolo, sa fie deranjat acolo unde isi facea treaba”, a spus Iohannis.

Victor Ponta a raspuns ca, pe langa acea fotografie, exista si altele, care ar arata ca la acea manifestare pentru sustinerea lui Nicolescu ar fi participat si liberali, intre care Crin Antonescu.

”Mai sunt niste fotografii din aceeasi zi. Alaturi de mine era si Crin Antonescu, si bine a facut, alaturi de mine era si seful PNL Arges, cum il cheama, il cunoasteti, pe seful PNL Arges? Nu, nu il cunoasteti. Erau toti colegii de la PNL in fata unui abuz comis de catre un senator PDL, care acuma cred ca va este coleg. Eu cred ca noi atunci am cerut independenta justitiei de acel senator PDL, care acum va este coleg. Impreuna cu Crin Antonescu, impreuna cu toti cei de la PNL care erau atunci alaturi de noi”, a spus Ponta.

In ianuarie 2011, mai multi lideri ai PSD – Victor Ponta, Adrian Nastase, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Robert Negoita,  Adrian Severin, Radu Moldovan, Titus Colatean, Nicolae Banicioiu – au participat, la Pitesti, la un miting de sustinere a fostului sef al CJ Arges Constantin Nicolescu, la scurt timp timp dupa ce acesta fusese arestat pentru dare de mita si trafic de influenta. Atunci, dupa pronuntarea deciziei, lui Nicolescu i s-a facut rau, fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitala.

Fostul presedinte al PSD Arges, Constantin Nicolescu, si-a pierdut anul acesta functia de presedinte al Consiliului Judetean Arges dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca s-a aflat in conflict de interese, decizia fiind definitiva. Tot in acest an, Nicolescu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti la noua ani si sase luni de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat de fraudare de fonduri europene pentru reconstructia a doua poduri, prejudiciul fiind de 1,2 milioane de euro.

Sursa foto: jurnalul.ro