Liga Campionilor nu se reia în august. UEFA dezminte zvonurile

UEFA a dezmințit, duminică, zvonurile conform cărora Liga Campionilor s-ar relua în luna august. Forul continental a luat poziție după ce președintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a anunțat că partida dintre echipa sa și Juvetus Torino va avea loc în data de 7 august. Meciul contează pentru returul optimilor de finală ale competiției.

Jean Michel-Aulas a mai spus în interviul citat de DPA că echipele franceze vor fi masacrate dacă meciurile din Champions League se vor relua în august, din cauză că nu vor avea acelaşi nivel de pregătire ca adversarele lor.

UEFA a precizat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că ”Nimic nu s-a decis, absolut nimic” referindu-se la stabilirea unui calendar și a unor date precise pentru partidele rămase de jucat din acest sezon al Ligii Campionilor.

Liga Campionilor și Europa League au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus, iar forul continental a transmis federațiilor naționale să încerce finalizarea competițiilor interne.

Primul campionat puternic din Europa care se va relua, cu porțile închise, este cel din Germania, 1.Bundesliga. Meciurile din primele două ligi germane vor începe din data de 16 mai.

Sursa foto: uefa