Liga Campionilor, semifinale. FC Liverpool – FC Barcelona 4-0 (4-3 la general) / Cormoranii revin de la 0-3, zdrobesc extratereștrii și merg în finală! Video

FC Liverpool a revenit incredibil, a zdrobit-o pe FC Barcelona și s-a calificat în a doua finală consecutivă a Ligii Campionilor. Cormoranii au câștigat returul semifinalei Ligii Campionilor cu Barcelona, scor 4-0 (0-3 în tur), și s-a calificat în a doua finală consecutivă

După ce a pierdut cu 3-0 în tur, Liverpool a reușit un meci fantastic în fața Barcelonei, a câștigat cu 4-0, și s-a calificat în a doua finală consecutivă de Champions League.

Într-o seară care a amintit de finala de la Istanbul din 2005 (Liverpool câștiga trofeul la penalty-uri, după ce revenea de la 3-0 la pauză pentru AC Milan), belgianul Divock Origi și olandezul Georginio Wijnaldum (intrat pe teren la pauză) au fost eroii “cormoranilor” reușind câte o dublă.

Fără Salah și Firmino, FC Liverpool a făcut senzație pe gazon. Origi a dat tonul, iar la pauză Kloop a mutat magistral. L-a introdus pe Wijnaldum care a reușit o dublă, în minutele 54 și 56, la fel ca în finala de la Istanbul, cu AC Milan, când Liverpool a marcat în aceleași minute golurile unu și doi, la 3-0 pentru italieni. Origi a reușit și el dubla în minutul 79 și a trimis-o pe Liverpool într-o nouă finală de Ligă și pe o altă pagină a istoriei fotbalului mondial.

FC Liverpool este a patra echipă care revine după ce a pierdut la trei goluri în Champions League. În istoria Ligii Campionilor, doar trei echipe mai reuşiseră să meargă mai departe după ce au pierdut meciul tur la o diferenţă de cel puţin trei goluri.

Prima pe această listă este Deportivo La Coruna, care, în 2004, a învins-o pe AC Milan cu 4-0, după 1-4 în Italia. În 2014, Barcelona, victimă marţi seară, a reuşit să întoarcă incredibil un 0-4 cu Paris St. Germain. A fost 6-1 pe Camp Nou, într-o seară de vis pentru catalani.

De cealaltă parte, catalanii au retrăit coșmarul de sezonul trecut, când au ratat calificarea în penultimul act după ce au învins-o pe AS Roma cu 4-1 în partida tur.

FC Barcelona nu a eliminat-o niciodată pe FC Liverpool

În afara acestei semifinale, Liverpool şi Barcelona se mai întâlniseră de trei ori în duble eliminatorii, în cupele europene, iar catalanii au fost eliminaţi de fiecare dată.

Ultimele întâlniri directe:

2006/2007: optimile Champions League

Barcelona – Liverpool 1-2
Liverpool – Barcelona 0-1

2001/2002: faza grupelor Champions Legue

Liverpool – Barcelona 1-3
Barcelona – Liverpool 0-0

2000/2001: semifinalele Cupei UEFA

Barcelona – Liverpool 0-0
Liverpool – Barcelona 1-0

Cel mai recent, în sezonul 2006/07 din UEFA Champions League. Formaţia blaugrana era deţinătoarea trofeului, dar “cormoranii” s-au calificat în sferturi, după ce au câştigat cu 2-1 pe Camp Nou şi au pierdut acasă (0-1).

FC Liverpool, a noua finală din istoria clubului

Pentru Liverpool, aceasta este a nouă finală a Ligii Campionilor din istoria clubului. ”Cormoranii” au câștigat trofeul în cinci rânduri. De asemenea, acesta este al doilea sezon consecutiv în care echipa lui Jurgen Klopp atinge ultimul act.

Doar Real Madrid (16), AC Milan (11) şi Bayern Munchen (10) au mai multe prezenţe în ultimul act. Englezii au şansa de a cuceri trofeul pentru a şasea oară, ceea ce le-ar permite să rămână singuri pe locul 3 într-un clasament all- time, după Real (13) şi Milan (7).

În urma rezultatului de pe Anfield, Jurgen Klopp îşi păstrează bilanţul incredibil pe banca lui Liverpool. Germanul nu a pierdut încă o dublă europeană de când îi pregăteşte pe “cormorani” şi va juca a treia finală continentală în patru ani ca tehnician al englezilor.

Augsburg, Manchester United, Borussia Dortmund şi Villarreal, în Europa League, Hoffenheim, FC Porto, de două ori, Manchester City, AS Roma, Bayern Munchen şi, acum, FC Barcelona, toate în Liga Campionilor, sunt victimele lui Klopp ca antrenor al lui Liverpool.

“Cormoranii” au jucat finala în Europa League, sezonul 2015/16, şi în Champions League, în stagiunea trecută, dar au pierdut de fiecare dată în faţa unor reprezentante ale Spaniei, Sevilla, respectiv Real Madrid. Acum nu mai pot da peste adversari iberici în ultimul act. Rivala se va alege dintre Ajax Amsterdam şi Tottenham, olandezii impunându-se cu 1-0 în meciul tur.

FC Liverpool vs FC Barcelona 4-0 (1-0)
Marcatori: Origi (7 și 79), Wijnaldum (54 și 56)
Cartonaşe galbene: Fabinho ’11, Matip ’66 / Busquets ’45+1, Rakitici ’53, Semedo ’75.

FC Liverpool (4-3-3): Alisson – Alexander-Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson (Wijnaldum ’46) – Henderson, Fabinho, Milner – Shaqiri (Sturridge ’90), Origi (Joe Gomez ’85), S. Mane. Antrenor Jurgen Klopp.
Rezerve: Mignolet – Brewster, Gomez, Lovren, Sturridge, Wijnaldum, Woodburn
Absenți: Salah, Firmino, Keïta, Lallana (accidentați)

FC Barcelona (4-3-3): Ter Stegen – Sergi Roberto, Pique, Lenglet, Jordi Alba – Rakitic (Malcom ’80), Busquets, Arturo Vidal (Arthur ’75) – Messi, Luis Suarez, Coutinho (Semedo ’60). Antrenor Ernesto Valverde.
Rezerve: Cillessen – Alena, Arthur, Malcom, Semedo, Umtiti, Vermaelen
Absenți: Dembélé, Rafinha (accidentați)

Stadion: Anfield (Liverpool)
Arbitri: Cüneyt Çakır (central), Bahattin Duran, Tarik Ongun (asistenți) – din Turcia; Felix Zwayer (VAR), Sascha Stegemann (asistent VAR) – din Germania); Artur Dias (al patrulea oficial) – din Portugalia.

În cealaltă partidă retur a semifinalelor se vor întâlni, miercuri, de la ora 22.00, la Amsterdam, Ajax şi Tottenham. În tur, olandezii au câştigat la Londra, cu 1-0. Finala va avea loc la 1 iunie, în Spania, pe stadionul echipei Atletico Madrid.

Câteva dintre declarațiile lui Jurgen Klopp: „Le-am spus baieților înainte: «E imposibil, dar pentru că e vorba de voi, avem o șansă». Să câștigi un meci cu Barcelona este greu, dar să o faci și fără să iei gol?! Nu știu cum am făcut-o. M-am uitat la multe meciuri în viața asta, dar ca acesta n-am văzut. Băieții ăștia sunt «f**king giants». Puteți să mă amendați, dar nu găsesc alte cuvinte. Este târziu și copiii sunt în pat, îmi cer scuze pentru limbaj”, a spus Jurgen Klopp.

Toți jucătorii au mers în fața peluzei care i-a încurajat pe toată durata meciului și au cântat împreună celebrul imn al clubului ”You’ll Never Walk Alone”. Mai multe glorii ale echipei au fost surprinse pe stadion participând la marea sărbătoare a englezilor.

Sursa foto: sport