LIGA EUROPA: FC BOTOSANI – LEGIA VARSOVIA, scor 0-3 (0-2)

Echipa FC Botosani a ratat calificarea in turul trei preliminar al Ligii Europa, dupa ce a fost invinsa, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), de formatia poloneza Legia Varsovia, in mansa secunda a turului doi preliminar al competitiei.

In tur, FC Botosani a fost invinsa, in deplasare, cu scorul de 1-0.

Joi, golurile polonezilor au fost marcate de Guilherme ‘7, Nikolici ’38 din penalti si Prijovici ’83.

0-1: Cordos a pierdut un balon in propria jumatate de teren, Kucharczyk a centrat din partea stanga si Guilherme a inscris cu latul din 6 metri.

0-2: Nikolici a transformat penaltiul pe care tot el l-a obtinut dupa un fault in careu comis de Acsinte.

CITESTE SI: LIGA CAMPIONILOR: STEAUA – AS TRENCIN 2-3 (0-2) / CALIFICARE RUSINOASA pentru RADOI & COMPANY

0-3: Broz l-a lansat in adancime pe Prijovici si acesta l-a invins pe Iliev cu un sut plasat de la 14 metri.

FC Botosani: Iliev – Patache (Martinus ’33), Cordos (Vasvari ’46), Plamada, Acsinte – R. Costin (Robertson ’73), Cucu – Brata, Croitoru, Dimitrov – Hadnagy. Antrenor: Leo Grozavu.

CITESTE SI: LIGA CAMPIONILOR: REZULTATELE inregistrate marti in TURUL II PRELIMINAR

Legia Varsovia: Kuciak – Broz, Rzezniczak, Pazdan, Brzyski (Zyro ’46) – Furman, Jodlowiec (Maslowski ’79) – Guilherme, Duda, Kucharczyk – Nikolici (Prijovici ’70). Antrenor: Henning Berg.

Cartonase galbene: Cordos ’32, R. Costin ’66.

Arbitri: Alexandre Boucaut (central) – Jimmy Cremers, Rien Vanyzere (asistenti) – Christophe Delacour (rezerva) – toti Belgia.

 Sursa foto stpfm