Liga I: FRF pregătește schimbarea sistemului competițional! Se anunță modificări importante

Federația Română de Fotbal lucrează la modificarea sistemului competițional din Liga 1. Răzvan Burleanu, președintele forului, pare că vrea să își respecte promisiunea făcută în campania electorală și să mărească numărul echipelor din primul eșalon la 16.

Totuși, conform gsp.ro, sistemul cu play-off și play-out va fi menținut, chiar dacă numărul de echipe va fi mai mare. Planul federalilor este unul relativ simplu. Dacă sezonul următor se va disputa după regulile deja știute, în vara anului viitor vor promova direct în Liga 1 nu mai puțin de 4 echipe din eșalonul secund, iar ocupanta poziției a cincea va juca barajul cu locul 12 din prima divizie.

Ceea ce înseamnă că, în vara anului viitor, Liga 1 va avea la start 16 formații. Sezonul regulat va avea 30 de etape, după care formațiile vor fi împărțite în două grupe, 6 în play-off și 10 în play-out. Primele șase se vor lupta pentru titlu și cupele europene, iar ultimele zece pentru evitarea retrogradării.

O altă noutate prevede faptul că echipa “campioană” a play-out-ului va juca un meci de baraj cu ultima formație calificată în cupele europene. Se dorește astfel că play-out-ul să devină mai interesant și să nu mai avem partide în care joacă formații fără obiective.

“Este o propunere pe care o vom face celor implicați, însă schimbarea nu va fi impusă. Dacă propunerile noastre nu vor fi agreate de televiziunile interesate și de Liga Profesionistă de Fotbal, atunci nu se va face. O firmă de specialitate a recomandat o Liga 1 cu 16 echipe. Este pentru prima dată când s-a comandat o analiză pentru Liga 1, Liga a 2-a și chiar Liga a 3-a și ni s-a spus că avem câteva probleme importante, pe care le-am putea elimina prin aceste modificări.

Acum play-off-ul se termină mult mai repede decât play-out-ul. Vă aduceți aminte ce probleme am avut anul trecut, când unii jucători au intrat în vacanță cu multă vreme înainte să joace pentru echipa națională. De asemenea, sunt mai multe echipe care joacă degeaba în play-out. Anul ăsta este exemplul Dinamo și chiar al celor de la Botoșani. Recomandarea a fost să găsim un pod de legătură între play-off și play-out. Iar primul loc din play-out ar urm să dea baraj cu ultima echipa clasată pe loc de cupă europeană”, a explicat Felix Grigore, director în cadrul FRF, la DigiSport. Este de așteptat că propunerea schimbării formatului Ligii 1 să nu fie privită cu ochi buni de către LPF, care va negocia în perioada următoare cedarea drepturilor TV.

Sursă foto: sport