Liga I. Record doborât după 44 de ani!

Enes Sali de la Farul Constanța a devenit, duminică, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1. Sali, care a fost și la La Masia, academia Barcelonei, a marcat la vârsta de 15 ani, 6 luni și 21 zile.

Enes Sali a marcat în minutul 85, ultimul al partidei de la Ovidiu dintre Farul Constanța și Academia Clinceni, scor 5-0. „Este o onoare să intru pe teren pentru Mister (n.r – Hagi). Îmi place să driblez, de mic iubesc să fac asta. Țelul meu e să câștigăm cât mai multe meciuri. Se poate orice, trebuie să avem încredere în noi!”, a spus Enes Sali la finalul partidei.

Enes Sali este cetățean român, dar s-a născut în Toronto (Canada). Precedentul record îi aparținea lui Ion Geolgău, cel care, la 16 ani și 24 de zile, marca pentru Știința într-un meci cu Progresul din 16 martie 1977 (5-0).

Enes Sali e mijlocaș ofensiv și a fost remarcat de Barcelona la 11 ani, într-un turneu internațional. La acea vreme, Sali evolua pentru Woodbridge Strikers, un club canadian semi-profesionist. După doar un an petrecut la academia de pe Camp Nou, Enes Sali nu a mai putut continua la Barcelona din cauza unor probleme întâmpinate la FIFA. Hagi a intrat astfel pe fir și s-a înțeles cu tatăl său pentru a-l aduce în România, la academia sa, scrie Gazeta Sporturilor.

Sursa foto: gsp.ro