Liga I sub imperiul COVID-19! Jucători și oficiali se îmbolnăvesc pe bandă rulantă

Liga I este sub imperiul COVID-19. Luni seară, Dinamo București, cel mai afectat club de coronavirus din prima divizie, a anunțat încă două cazuri de infectare: atacantul italian Mattia Montini, confirmat pentru GSP de surse oficiale din club. În plus, și maseurul clubului are coronavirus, iar numărul bolnavilor din club a ajuns acum la 12.

Update: Încă 7 cazuri de COVID-19 au fost depistate la Dinamo, anunță miercuri dimineață jurnaliștii de la gsp.ro. Astfel, numărul total de cazuri de la clubul din Șoseaua Ștefan cel mare ajunge la 21, dintre care 18 sunt fotbaliști.

Conform sursei citate, numele jucătorilor depistați pozitiv astăzi au fost confirmate de oficialii clubului din Ștefan cel Mare: Ionuț Șerban, Marco Ehamnn, Andreas Mihaiu, Valentin Borcea, Mihai Neicuțescu, Daniel Popa și Robert Moldoveanu.  Cei 7 vor merge la spital, cel puțin pentru următoarele 48 de ore.

Membrii staff-ului tehnic au ieșit negativ. În cursul zilei de azi, se va decide dacă ceilalți fotbaliști, testați negativ, se pot întoarce la antrenamente, alături de juniori.

Tot Gazeta Sporturilor, citând surse din interiorul clubului, informează că Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Astfel, campioana României en-titre ajunge la 10 cazuri de coronavirus, după cele depistate în zilele precedente. Dan Petrescu va fi internat cel puțin 48 de ore în spital. Acesta va fi transportat la Cluj cu o ambulanță specială în orele următoare.

În aceeași ordine de idei, 3 jucători din lotul lui CFR Cluj, Cristi Bălgrădean, Cătălin Golofca și Claudiu Petrila, au ieșit negativi la testele efectuate ieri. Depistați pozitiv inițial, aceștia vor mai efectua un test, iar dacă va fi negativ, vor pleca acasă.

Update: Dinamo a înregistrat, marți, trei noi cazuri de coronavirus, numărul total ajungând la 15. Doi oameni din staff-ul tehnic și unul din staff-ul administrativ ar fi persoanele infectate cu noul virus. Astfel, George Trandafir, persoană din staff-ul administrativ, și alți doi oameni din staff-ul tehnic, care se ocupă de partea de mental-coaching, au fost depsistați pozitiv cu COVID-19, anunță Gazeta Sporturilor în ediția sa electronică.

Cristi Manea, fundașul dreapta al campioanei CFR Cluj, este ultimul fotbalist al „feroviarilor” depistat pozitiv cu COVID-19. Totalul membrilor echipei ardelene infectați a ajuns la 12.

Testul efectuat marți de antrenorul CSU Craiova, Cristiano Bergodi, a ieșit negativ! Clubul a confirmat informația oferită de GSP.ro. Luni seara, testul inițial efectuat de tehnicianul italian a ieșit neconcludent.

CFR Cluj este amenințată cu judecata de una dintre persoanele aflate în avionul ce transporta week-end-ul trecut echipa la București pentru derby-ul cu FCSB, meci amânat între timp. Paul Siserman, fost concurent la MasterChef, a dezvăluit pe pagina sa de Facebook amănunte incredibile care s-ar fi petrecut în avion.

CFR Cluj n-a închiriat un charter pentru partida de la București, ci a ales să facă deplasarea cu o cursă de linie. În timpul zborului, staff-ul și jucătorii celor de la CFR Cluj ar fi dat dovadă de un comportament neglijent, având în vedere riscurile cauzate de pandemia de coronavirus.  La acel moment, nu se știa de apariția vreunui caz de COVID-19 în cadrul echipei, situația lui Adi Păun fiind depistată cu câteva ore înaintea partidei cu FCSB.

Iată relatarea clujeanului Paul Siserman, una în care folosește un limbaj violent la adresa CFR-ului:

17/07/20 ora 17:45.

Echipa CFR în aeroport Cluj-Napoca.

Zbor Cluj-București. (Blue Air 18:40)

Unii cu masca alți fără sau purtata necorespunzător .

Nu trec de nici un control individual, ci cu toți în grup.

(se pot cere camerele de la aeroport)

În avion, unii dintre ei poarta masca corect și stau la locurile lor alții sunt glumeți și poarta masca total necorespunzător sau sub barbă.

2)Știrile de la ora 19:00 20/07/2020: “La centrul de antrenament de la Mogoșoaia unde se antrenează CFR au fost depistați inca 5 jucători cu covid ”

MA NENOROCIȚILOR !!!!

MA GUNOAIELOR!!

ADICĂ VOI LA BANII VOSTRII, CÂND ȘTIȚI CA URMEAZĂ SA CĂLĂTORIȚI CU ÎNCĂ 150 DE PERSOANE SI MAI ȘTIȚI CA AVEȚI DEJA ÎN ECHIPA Un COLEG INFECTAT….

NU VA FACEȚI UN TEST….

DECÂT CEL OBLIGATORIU ÎNAINTE DE O PARTIDA??????

MAINE MA DUC SI ÎMI FAC SI EU TESTUL!!!

DACĂ IESE POZITIV JUR CA VA DAU ÎN JUDECATA!!!!

ART 352 cod penal

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

SPER SA FACĂ ACELAȘI LUCRU TOȚI CĂLĂTORII DIN ACEL ZBOR, INCLUS ECHIPAJUL!!!”, a scris Paul Siserman, pe contul său de Facebook.

”Eu nu-i cunosc pe acești băieți, nu sunt microbist. Dar m-a deranjat faptul că nu respectau regulile, iar eu am familie acasă și acum văd că 11 dintre ei au Covid. Au venit cu autocarul până la intrarea în aeroport și vă spun clar că nu aveau măști în autocar. Le puneau abia după ce coborau, dar aia e treaba lor internă.

Deranjant e că în aeroport, unii nu purtau deloc sau purtau măștile aiurea. Un jucător tânăr, sub 1,80 metri și zic asta pentru că aia e înălțimea mea, cu părul blond sau platinat și mai lung, avea masca agățată doar de o ureche, cealaltă parte atârna. Alți doi jucători aveau masca sub gură la coada de la check-in.

Mai erau niște oficiali mai în vârstă și ei nu respectau evident regulile. Unul dintre ei era foarte verbal, își dăduse masca jos și vorbea despre o beție, cred. În avion, acest tip mai în vârstă (n.red. – Siserman l-a identificat pe unul dintre membrii staffului tehnic, în pozele trimise de reporterii Gazetei, este vorba despre Iosif Mureșan, maseurul lui CFR, tatăl fundașului Andrei Mureșan, ex-CFR) a stat chiar în fața mea. Râdea cu un altul despre niște cartonașe roșii, nu am înțeles exact, dar spunea ceva de genul: “Iar te-a prins Petrescu?! Cât mai e un cartonaș roșu?”

Primii jucători erau în avion la două scaune distanță de mine. Întrebarea mea pentru ei este dacă din ceilalți 150 de pasageri erau unii bolnavi, ei riscau să piardă campionatul nerespectând regulile?! Stând cu măștile așa cum stăteau puteau să ia virusul din avion”, a declarat Paul Siserman, pentru gsp.ro.

Știre inițială

Lista cu persoanele infectate de la Dinamo București:

Valentin Lazăr (30 de ani, extremă stânga)

Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)

Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)

Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)

Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)

Ștefan Fara (19 ani, portar)

Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)

Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș ofensiv)

Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)

Dan Tălmaciu (19 ani, fundaș)

Mattia Montini (28 de ani, atacant)

Maseurul clubului.

Citește și: CFR Cluj, decimată de coronavirus! Alte cinci cazuri au fost confirmate în lotul campioanei

Tot, luni seară, CSU Craiova a remis presei un comunicat în care anunță apariția unui prim caz de infectare cu noul coronavirus. Astfel, CSU devine, după CFR Cluj, al doilea club din play-off care are probleme. Oltenii au efectuat mai multe teste azi și au emis un comunicat prin care anunță că un membru din staff a fost depistat pozitiv. În plus, un alt membru din staff a avut un test neconcludent.

Surse au confirmat ca team managerul Lucian Pretorian, 37 de ani, a ieșit pozitiv, iar testul antrenorului Cristiano Bergodi, 55 de ani, este neconcludent, informație prezentată în premieră de jurnaliștii de la Fanatik.

„Din păcate, în urma testului COVID-19 efectuat astăzi, un membru al staffului tehnic a fost depistat pozitiv, în timp ce un alt membru al staffului este cu rezultat neconcludent.Întreg lotul de jucători și restul staffului tehnic – negativi.În cursul zilei de mâine va fi efectuată ancheta epidemiologică a DSP Dolj și vom cunoaște pașii ce trebuie urmați”, se arată în comunicatul oltenilor.

Sursa foto: sport