Lipsă de respect în Parlamentul European! Ce au făcut parlamentarii pro-Brexit în timpul intonării imnului UE. Video

Parlamentarii europeni ai partidului Brexit s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului Uniunii Europene, difuzat în cadrul ceremoniei care a avut loc marți cu ocazia începerii legislaturii noului Parlament European, informează stirileprotv.ro.

Astfel, susținătorii lui Nigel Farage și-au arătat disprețul față de Uniunea Europeană în timp ce în sala din Strasbourg se auzea celebra ”Odă a bucuriei” a lui Beethoven. Ulterior, fostul lider UKIP a scris pe Twitter că noua sa grupare ”și-a făcut deja simțită prezența”.

Parlamentarii UKIP au mai făcut același lucru și în 2014, la începutul sesiunii europene parlamentare. Înainte ca muzicienii să interpreteze LIVE ”Oda bucuriei”, președintele Parlamentului European Antonio Tajani le-a cerut europarlamentarilor să arate ”respect” și să se ridice în picioare.

”Statul în picioare este o formă de respect – nu înseamnă neapărat că ești de acord cu viziunile Uniunile Europene. Dacă asculți imnul unei țări te ridici în picioare”, a spus el, potrivit Sky News.

Sursa foto: the guardian