Lista scurta a candidatilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021a fost CONTESTATA

Procedura de selectie a oraselor aflate pe lista scurta a candidatilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021 este contestata de reprezentantii asociatiilor culturale din Craiova, Brasov, Iasi, Braila si Targu Mures, care cer revocarea a doi membri ai juriului si reluarea procedurii.

Contestatia este semnata de reprezentantii asociatiilor culturale din orasele Craiova, Iasi, Brasov, Braila si Targu Mures, urmand a fi trimisa catre Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, Donald Tusk, presedintele Consiliului European, Martin Schulz, presedintele Parlamentului European, Markku Markkula, presedintele Comitetului European al Regiunilor, Tibor Navracsics, comisar european pentru Cultura, Educatie, Tineret si Sport, Karel Bartak, seful Unitatii de Coordonare a programului Europa Creativa din cadrul Directiei Generale pentru Educatie si Cultura a Comisiei Europene, Dacian Ciolos, premierul Romaniei, Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, Steve Green, presedintele Juriului de Selectie si Monitorizare pentru Capitale Europene ale Culturii.

“In contestatia noastra ne bazam pe neindeplinirea criteriilor prevazute chiar in documentele oficiale care normeaza organizarea acestei actiuni, dar si pe lipsa de experienta dovedita a celor doua asa-zis experte desemnate de Ministerul Culturii pentru a juriza etapa de preselectie din Romania a competitiei pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii. In calitate de presedinte al ACCEC 2021, le solicit public celor doua experte din Romania ale juriului sa ne comunice daca au lucrat la dosarul Bucuresti 2021, care este expertiza lor in dezvoltarea culturala a unui oras si sa nominalizeze orasul Capitala Europeana a Culturii pentru care au lucrat, acestea fiind criterii pe care ar fi trebuit sa le indeplineasca in calitate de expert si membru al juriului pentru o asemenea competitie”, a afirmat Lucian Dindirica, presedintele Asociatiei “Craiova 2021”.

Conform sursei citate, cele doua ar trebui sa “comunice public daca au depus declaratie pentru un potential conflict de interese in ceea ce priveste dosarul Bucurestiului, avand in vedere ca ambele membre ale juriului din Romania – Valentina Iancu si Raluca Velisar – lucreaza in institutii des mentionate laudativ in dosarul de candidatura Bucuresti 2021, dar si faptul ca, in cazul in care Bucurestiul devine Capitala Europeana a Culturii in 2021, institutiile cu care colaboreaza cele doua experte vor fi principale beneficiare ale proiectelor incluse in dosarul de candidatura”.

“In acest moment, avem dubii foarte mari inclusiv legate de verificarea dosarelor inscrise in competitie, tinand cont ca in dosarul de candidatura al orasului Baia Mare se mentioneaza ca, la data depunerii acestuia – 10 octombrie 2015, strategia culturala a orasului a fost deja adoptata, conditie obligatorie solicitata candidatelor de catre Uniunea Europeana. In realitate, strategia culturala a orasului Baia Mare nu este nici la aceasta ora adoptata in Consiliul Local, fiind in dezbatere publica pana la data de 10 decembrie. In concluzie, noi solicitam, in mod legal si in spiritul Regulamentului competitiei Capitala Europeana a Culturii, reluarea procedurii de selectie pentru faza a doua a competitiei si revocarea calitatii de membru al juriului celor doua doamne – Raluca Velisar si Valentina Iancu”, a precizat Lucian Dindirica.

Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Baia Mare sunt cele patru localitati din Romania care au fost alese pentru lista scurta a oraselor care candideaza pentru obtinerea titlului de Capitala Europeana a Culturii 2021.

 Sursa foto: dcnews