Lista țărilor din zona galbenă a fost actualizată și intră în vigoare la miezul nopții

Ce se întâmplă cu persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat, luni, lista țărilor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare marți, la ora 00.00.

Lista a fost actualizată de Institutul Național de Sănătate Publică, în funcție de incidența COVID-19 în statele respective, și a fost aprobată de CNSU. Persoanele care vin în România din aceste state vor trebui să stea în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Printre țările pentru care se aplică această carantină se numără Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, Canda, SUA, Turcia sau Olanda. Republica Moldova a fost scoasă de pe lista țărilor din zona galbenă.

Persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin nu mai intră în carantină la sosirea în România

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a mai hotărât că persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (doza de rapel) sunt exceptate de la carantină la intrarea în România, dacă au trecut cel puțin 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.

Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, de asemenea, ca persoanele care sunt contact direct cu un pacient cu COVID-19 pot ieși din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Excepții de la carantină și pentru anumite persoane care vin din Marea Britanie: nu mai intră în carantină cei care au fost depistați pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.

Sursa foto: realitatea