Liviu Dragnea a declanșat o ofensivă totală pe legile Justiției și îl avertizează pe Iohannis

Liviu Dragnea a declanșat, joi, o ofensiva totală pe legile Justiţiei, informează știripesurse.ro. Liderul PSD le-a declarat război celor din Opoziţie care contestă legile la CCR şi le trasmite că aceastea vor intra în vigoare.

În plus, Liviu Dragnea anunţă că şi Codurile penale vor fi schimbate cât de curând şi îl avertizează şi pe Klaus Iohannis. “O grupare de partide care susţine statul paralel, susţine să se continue abuzurile, susţine ca lumea tenebrelor să continue. Noi avem un pachet de legi normale, CCR a declarat aproape toate legile constituţionale. Această disperare se va încheia.

Nu pot opri mersul democraţiei. Vedem dacă şi preşedintele le promulgă. Vor intra în vigoare. E o reformă dorită a sistemului de justiţie. Şi modificarea Codurilor penale se va finaliza cu texte în concordanţă cu deciziile CEDO, ale Curţii Constituţionale. Aceste două acţiuni vor fi duse până la capăt cu toate piedicile şi încercările de intimidare. Nu a contat ce a ieşit la iveală de la Ploieşti. Nu a contat asta. Sunte aceleaşi practici şi la Bucureşti. E un proces pe care statul paralel nu -l mai poate opri”, a spus Dragnea care râde de iniţiativa USR ‘Fără penali în funcţii publice’. “USR depune iniţiativă cetăţenească? Nu mai e partid politic?”, a conchis Dragnea.

Sursa foto: realitatea