Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a pierdut procesul împotriva Comisiei Europene după ce Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg a respins ca inadmisibilă plângerea acestuia prin care se contesta raportul OLAF din 2018, care a atras după sine instrumentarea de către procurorii DNA a dosarului de corupție Tel Drum.
“Mr. Liviu Dragnea shall pay the costs,” conchide minuta instanței europene, adică fostul lider PSD trebuie să plătească cheltuielile de judecată. În primul rând, costul avocaților care l-au reprezentat în acest proces. Dragnea a fost asistat de avocații Bernard O’Connor și Sebastien Gubel.
Dragnea a apelat la justiția europeană pentru a încerca să obțină anularea raportului OLAF care stă la baza inculpării sale în dosarul Tel Drum. Fostul lider PSD a reclamat Comisia Europeană la Tribunalul Uniunii Europene (CJUE) pentru că a refuzat să înceapă o investigație asupra OLAF privind dosarul Tel drum.
În 2018 DNA l-a pus pe Liviu Dragnea sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și deturnare de fonduri europene în dosarul Tel Drum, dosar bazat pe raportul OLAF. Dosarul Tel Drum de la DNA se bazează pe o investigație OLAF care constată o fraudă masivă cu fonduri europene în domeniul construcției de drumuri și recomandă recuperarea integrală a 21 de milioane de euro. Dosarul DNA nu a fost finalizat nici până acum cu o trimitere în judecată.
Sursa foto: adevarul