LIVIU DRAGNEA: FRATELE meu a MURIT din cauza DOSARULUI REFERENDUMULUI

Ministrul demisionar al Dezvoltarii si Administratiei, LIVIU DRAGNEA, a declarant duminica seara la postul Antena 3 ca simte o mare nedreptate si regrete uriase in ceea ce priveste dosarul privind fraude la referendumul din 2012, inclusiv pentru ca FRATELE sau a murit din cauza acestui dosar.

“Simt o mare nedreptate si doua regrete uriase, dintre care unul este ca fratele meu a murit din cauza acestui dosar, iar familia mea este aproape distrusa”, a spus LIVIU DRAGNEA.

El a reiterat ca se simte nevinovat fata de acuzatiile pentru care a fost condamnat de instanta in DOSARUL REFERENDUMULUI si ca a trait cu speranta ca va fi achitat.

Fratele lui LIVIU DRAGNEA a decedat in august 2013, la varsta de 58 de ani, presa relatand atunci ca acesta suferea de cancer.

El a mai sustinut ca i se pare “un precedent periculos” faptul ca prezenta la vot poate fi considerata folos necuvenit nepatrimonial.

LIVIU DRAGNEA a mai declarat ca nu exista nicio lege care sa spuna ca, la “referendum sau la orice fel de alegeri”, este interzisa mobilizarea pentru a se prezenta lumea la vot.

“Exista o hotarare a Biroului Electoral Central, de atunci din timpul referendumului, care expliciteaza ce inseamna frauda la referendum. Nu exista nicio lege, niciun articol din Romania, care sa spuna ca la referendum sau la orice fel de alegeri mobilizarea pentru a se prezenta lumea la vot este interzisa, pentru ca altfel trebuiau facute dosare la toti cei care erau in studiourile de televiziune in ziua votului, indiferent la care alegeri. Erau apeluri (…). Ar insemna ca toata lumea sa aiba dosar. Nu exista asa ceva in lege”, a sustinut LIVIU DRAGNEA.

Citeste si: DRAGNEA: DEMISIA mea este un gest de DEMITATE, in continuare imi sustin cu tarie NEVINOVATIA

El a adaugat ca, ceea ce este prevazut “negru pe alb” in legea referendumului este faptul ca impiedicarea prin orice mijloace a unui cetatean sau a unor cetateni de a se prezenta la vot este infractiune, nu e contraventie.

“Partidul Democrat Liberal, al carui sef atunci era domnul Vasile Blaga, cel care mi-a facut aceasta plangere penala pentru acest dosar, a adoptat hotarari in birourile judetene din toata tara prin care au spus membrilor ca daca vreun membru PDL se prezinta la vot va fi exclus din partid. Asta este infractiune”, a afirmat LIVIU DRAGNEA.

Citeste si: LIDERII PSD din tara ii cer lui LIVIU DRAGNEA sa nu DEMISIONEZE

LIVIU DRAGNEA a mai spus ca legislatia prin care se stabileste cvorumul “stabilea foarte clar” ca acesta trebuia calculat numai din cei din listele electorale permanente, liste in care sunt trecuti cetatenii cu domiciliul in Romania.

“Ceilalti, care sunt rezidenti, sunt pe listele suplimentare. Au drept de vot, nu-l contesta nimeni, in schimb nu se iau in calcul la cvorum. Prima decizie a Curtii Constitutionale la contestatie depusa explicita lucrul acesta, dupa care a venit erata. Eu cred ca si asta — am inteles ca vor sa cerceteze cum a aparut erata — cred ca si asta trebuie cercetat”, a precizat LIVIU DRAGNEA.

LIVIU DRAGNEA a mai declarat ca demisia sa din functia de presedinte executiv al Partidului Social Democrat (PSD) poate sa puna partidul intr-o situatie delicata intr-un an preelectoral, cand trebuie pregatit pentru alegerile locale de anul viitor.

“Nu este usor. Trebuie sa recunosc ca, incepand de vineri seara, noaptea, ieri toata ziua, astazi toata ziua, majoritatea — cred ca toate organizatiile judetene — au transmis comunicate, rezolutii, solicitari, dincolo de telefoane directe si sms-uri, cred ca i-au trimis si lui Victor Ponta, ca maine sa nu demisionez din functia de presedinte executiv. Demisia mea din functia de presedinte executiv, intr-adevar, poate sa puna partidul intr-o situatie delicata, intr-un an preelectoral cand trebuie pregatit pentru alegerile locale de anul viitor, cand partidul trebuie restructurat si recalibrat si remotivat si reorganizat, pentru a se pune in pregatirea de campanie”, a precizat LIVIU DRAGNEA, raspunzand unei intrebari pe aceasta tema.

El a adaugat ca luni mandatul sau este “pe masa BPN”, cu decizia pe care a anuntat-o, aceea de a demisiona din functia de presedinte executiv al partidului.

“Eu le multumesc, imi este foarte greu sa renunt la ceea ce am facut. Maine, mandatul meu este pe masa Biroului Permanent National, eu maine intru in sedinta BPN cu decizia pe care am anuntat-o. Vom discuta si daca reusim sa gasim impreuna un mod prin care eu pot ajuta in continuare partidul, daca vom reusi maine sa gasim o formula prin care eu sa sprijin in continuare partidul, sa ma implic in continuare in munca de partid, cu draga inima”, a afirmat LIVIU DRAGNEA.

El a mai spus ca nu se poate gandi la ceea ce se va intampla peste un an, pentru ca acum este foarte afectat de decizia instantei.

“Nu ma pot gandi la ceea ce s-a intamplat peste un an, sunt foarte afectat si frustrat de aceasta decizie, ma consider nevinovat, pentru ca nu stiu sa fi facut ceva”, a concluzionat LIVIU DRAGNEA.

LIVIU DRAGNEA a mai declarat ca se va intalni cu avocatul sau pentru a stabili daca va depune recurs la decizia instantei, precizand in acelasi timp ca nu vede motivul pentru care sa nu depuna recurs.

“Probabil ca da. Sunt nevinovat, nu vad de ce nu as depune, dar voi discuta cu avocatul”, a spus LIVIU DRAGNEA.