Liviu Dragnea, primul interviu din pușcărie! Fostul lider PSD va fi inculpat într-un nou dosar

Liviu Dragnea, fostul lider PSD încarcerat în mai 2019 după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive, a acordat primul interviu din pușcărie. Dragnea a acceptat să vorbească din spatele gratiilor cu fosta sa consilieră Anca Alexandrescu, în prezent jurnalistă la postul de televiziune Realitatea Plus.

Principalele declarații făcute de Liviu Dragnea:

”Uite, sunt pe la garaj la Rahova, mai o sudură, mai o reparație. Sunt bine, m-am tăiat la o mână, dar m-am reparat. Această forță politică a mers în toate campaniile și a câștigat doar pe un mesaj anti-cineva. E greu să meargă pe un mesaj anti-PSD, pentru că PSD nu mai e văzut ca un partid de forță. Oricine zâmbește aici zâmbește amar, dar asta nu înseamnă că m-au îngenunchiat sau m-au înfrânt. M-au condamnat total nevinovat!

Într-un an și o lună, eu nu am avut voie să vorbesc cu presa. Iohannis nu are acum un adversar care să-i combată toate accesele și atitudinile dictatoriale. Îmi este luat dreptul de a vorbi liber pentru a nu deranja. Acum majoritatea îi ciugulesc din palmă, și lui și guvernului. Mai apar niște semne destul de timide de a nu fi de acord dar în final toată lumea devine înțeleaptă!

Eu îmi asum că cel puțin din partea mea l-am considerat unul din cei mai buni prieteni, am ținut enorm la Vasile Dâncu, mă feresc să vorbesc urât! Despre statul paralel primele prezentări mi le-a făcut Vasile Dâncu. Primele explicații despre acest sistem ocult mi-au fost făcute de prietenul meu de atunci Vasile. Ceea ce mi-a spus inițial s-a adeverit!

În legătură cu procesul politic care m-a adus aici, mi-a povestit ulterior, și a fost confirmat și de Coldea, că într-o seară am fost cu Tăriceanu la Antena 3, chiar în seara când a venit ANAF să-i scoată din sediu. Ei erau împreună, se uitau la mine, și în timpul emisiunii Kovesi l-a sunat pe Coldea, foarte nervoasă, că îmi arată ea mie, că mă târăște în pușcărie, cum îmi permit eu să apăr o televiziune care o atacă!

Și Florian Coldea mi-a confirmat acel telefon nervos. Dosarul cu Referendumul, o mizerie politică de la un cap la altul, Vasile Dâncu știu că era foarte revoltat și îi certa pe cei de la SRI discutând destul de deschis că e un dosar politic și că trebuie să înceteze practicile astea în care SRI se implică în viața politică. Eu nu mă dezic de el, eu nu pot să șterg cu buretele un număr de ani în care am avut atât de multe discuții cu un om la care am ținut foarte mult.

Despre dosarul Tel Drum:

Acele drumuri există, au fost făcute cu bani europeni. S-a solicitat ca Nițulescu să facă testul cu detectorul de minciuni și l-a picat. Și dl Șova s-a trezit, nu era arestat, spera că nu va fi condamnat, și s-a trezit și el că trebuie să facă niște denunțuri, a zis și el că dă testul cu detectorul dar după ce a văzut a renunțat.

Mâine (n.red. vineri) voi fi la DNA, sunt citat! Pe citație scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat. Probabil am făcut ceva prostii pe la garaj și o să fiu inculpat. E străvezie strategia, e limpede, nu s-a mai operat de mult în acest dosar. Chiar i-am spus Irinei că undeva în această vară vor ieși pe piață cu ceva, pentru că nu au ce să spună.

Și chestia asta cu Irina, nu e persoană publică, nu are nicio obligație să dea informații. O să spună și ea la un moment dat, dar eu cred că disperarea e destul de mare dacă au ajuns să se ia de nimic, că părinții ei au avut un apartament pe care l-au vândut. Este o mizerie care arată un anumit grad de disperare și o dorință de a construi iar o campanie împotriva cuiva.

Revin la ce a spus bunul meu prieten Vasile, ce am propus eu în 2016, s-a îndeplinit, ce am pus în programul de guvernare s-a îndeplinit. Că am avut eu tensiuni cu premierii, toate au fost generate de dorința de a îndeplini programul de guvernare care a fost votat de români.”

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la trei ani și jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială Teleorman.

Sursa foto: captura video