Liviu Dragnea și Hans Klemm s-au întâlnit la Parlament! Cine a mai participat la discuții

Amabsadorul Statelor Unite Hans Klemm s-a dus marți la Parlament, unde a avut o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Întâlnirea a început în jurul orei 11.00 și a durat aproximativ o oră, având loc în biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaților, conform News.ro. Potrivit Digi24, în birou a intrat și Ana Birchall, vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice.

Întâlnirea nu a fost anunțată presei, iar la finalul acesteia nu au fost făcute declarații. Aceasta a avut loc în contextul în care joi, ministrul Justiției, Tudorel Toader va prezenta mult așteptatul raport privind activitatea DNA și va anunța ce decizie a luat în cazul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Sursă foto: realitatea