LOTERIA BONURILOR FISCALE pentru LUNA MAI va avea loc DUMINICA

Extragerea bonurilor fiscale castigatoare emise in perioada 1 – 31 mai 2016 este programata pentru duminica, 19 iunie, iar fondul de premiere este de un milion de lei, a anuntat, vineri, Ministerul Finantelor Publice.

Selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape. Astfel, duminica, 19 iunie, va fi organizata prima etapa, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua si valoarea bonurilor castigatoare. Ulterior, dupa centralizare, daca numarul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizata cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri castigatoare, scrie Agepres.

Extragerea va fi organizata in studioul TV al Loteriei Romane, incepand cu ora 19:30 si va transmisa, in direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Romane. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al C.N. ‘Loteria Romana’ (CNLR) pentru o perioada de minim 30 de zile.

Comisia de supraveghere va fi formata din cate un reprezentant al MFP, al ANAF si al CNLR. Bilele si urnele vor fi verificate in prezenta comisiei inainte de tragere.

Potrivit sursei citate, cererile de revendicare pot fi depuse incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor castigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (in original), copia actului de identitate si o cerere, la orice administratie fiscala din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat castigator doar daca indeplineste cumulativ conditiile prevazute de lege, avand inscrise elementele obligatorii care arata ca a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul si seria fiscala ale aparatului de marcat electronic fiscal, data si ora emiterii, precum si numarul de ordine).

In cazul realizarii celei de-a doua etape de selectie, va fi extras un numar din lista numerelor unice de inregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. De asemenea, aceasta extragere va fi realizata cu urnele CNLR si va fi televizata, data organizarii acesteia urmand sa fie anuntata ulterior.

Sursa foto: LOTO