Lovitură grea pentru PSD! Mesajul clar transmis de președintele Iohannis! Cine a fost desemnat premier interimar

Lovitură pentru PSD! Demisia lui Tudose şi propunerea de premier interimar au ajuns, marți, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, în cadrul unei declaraţii de presă susținută marți, primul său mesaj către social democraţi după scandalul care s-a lăsat cu demisia premierului Mihai Tudose şi a doua cădere a Guvernului.

“Premierul Tudose mi-a înaintat demisia şi am acceptat-o. Această situaţie în care s-a ajuns mă nemulţumeşte profund şi este o situaţie care mă îngrijorează. Iată că la un an de la alegeri, primul an de după alegeri, avem deja două Guverne PSD eşuate.

Acum, evident, că este nevoie de un Guvern pentru a scurta cât se poate de mult situaţia de incertitudine. Eu vreau să avem o procedură rapidă, care va duce la stabilirea unui nou Guvern, fiindcă această nesiguranţă politică nu trebuie să genereze instabilitate politică. Şi, mult mai imp, vreau să previn posibile urmări economice negative.”, a declarat Klaus Iohannis.

„După demisia Premierului Tudose, l-am desemnat pe ministrul Fifor ca interimar la conducerea guvernului, iar pentru a avea o procedură cât se poate de rapidă, și cât ține de mine, am decis să convoc consultări cu partidele parlamentare pentru mâine. Voi trimite chiar acum invitațiile de participare la consultări.”, a mai spus Klaus Iohannis.

Știre inițială

Șeful statului ar fi refuzat însă ca vicepremierul Paul Stănescu să preia funcţia de prim-ministru interimar, notează știripesurse.ro. Sursa citată mai scrie că Iohannis ar fi, însă, de acord cu numirea lui Mihai Fifor în această funcţie. În aceeași ordine de idei, postul Antena 3 a anunțat că Mihai Tudose a ajuns la Palatul Cotroceni pentru a-i înmâna personal demisia lui Klaus Iohannis.

Mihai Tudose şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru luni, după ce Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a retras sprijinul politic. Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit la ora 11.00, pentru a desemna persoana care va fi propusă președintelui Iohannis pentru funcția de prim-ministru.

Sursa foto: presidency