LUCIA VARGA: PNL ar putea VOTA proiectul de COD SILVIC daca se ELIMINA din text ARTICOLUL 20

PNL ar putea VOTA proiectul CODULUI SILVIC daca din text va fi ELIMINAT ARTICOLUL 20, altfel, liberalii vor vota impotriva proiectului initiat de PSD, a declarat deputata LUCIA VARGA, fost ministru al apelor si padurilor.

“Astazi am participat la sedinta de conducere a Partidului National Liberal pentru a discuta pozitia PNL in Parlament referitor la cererea de reexaminare trimisa de presedintele Iohannis pe Codul silvic. Pozitia PNL este ca vom solicita retrimiterea la comisii a cererii de reexaminare a Codului silvic si admiterea discutarii in parte a articolului 20 si eliminarea acestuia. (…) PNL este preocupat, in primul rand, de aprobarea unui Cod silvic care asigura functia de protectie a padurii. PNL ar putea vota Codul silvic initiat de PSD numai daca acest articol 20 va fi rediscutat in comisie si eliminat. Altfel, PNL va vota impotriva acestui Cod silvic”, a declarat LUCIA VARGA intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres.

Conform acesteia, ARTICOLUL 20 trebuie ELIMINAT, intrucat “aprobarea unei legi care cuprinde un articol care permite taierea padurilor fara document tehnic, fara amenajament silvic, va avea ca efect atentat la siguranta cetatenilor si a comunitatilor”.

Citeste si: ALINA GORGHIU: Daca eram in locul LUCIEI VARGA, il dadeam in JUDECATA pe VICTOR PONTA

“Am sa va explic ce se intampla in fond. In Romania exista peste 200.000 de hectare de paduri situate in zone de stricta protectie, paduri situate in zonele lacurilor de acumulare, in jurul barajelor, in jurul zonelor de captare a alimentarilor cu apa, pe pante mai mari de 30%, zone in care prin amenajamentul silvic sunt interzise orice fel de taieri. Aceste paduri au rol de protectie in cazul viiturilor si taierea lor ar duce in cazul unor viituri la colmatarea cursurilor de apa, colmatarea zonelor de captare a alimentarilor cu apa, alunecari de teren, inundatii, care ar afecta in aval viata si siguranta cetatenilor”, a subliniat LUCIA VARGA.

Ea a adaugat ca PNL considera in continuare ca “prin aprobarea acestui Cod silvic nu se iau masuri in vederea reducerii taierilor ilegale”.

Citeste si: TRAIAN BASESCU, despre SCANDALUL CODULUI SILVIC: Nicio tabara nu vrea sa puna PUNCTUL PE I – INCETAREA sau RATIONALIZAREA TAIERILOR

“In continuare vom avea personal corupt in silvicultura care nu poate fi eliminat din sistem, in continuare vom avea personal corupt care nu poate fi suspendat chiar daca se constata taieri ilegale, cel mult poate fi penalizat cu un avertisment sau cu o masura administrativa foarte putin eficienta. Noi ramanem in continuare consecventi si sustinem un Cod silvic identic cu cel pe care domnul Victor Ponta si 13 ministri ai Cabinetului Ponta II l-au semnat alaturi de mine pe vremea cand eram ministru. Atunci am venit in fata Guvernului cu o propunere de Cod silvic cu patru obiective importante”, a spus deputata PNL.

LUCIA VARGA a precizat ca primul obiectiv din propunerea sa de COD SILVIC a fost “lupta impotriva taierilor ilegale” prin “eliminarea personalului corupt din silvicultura”.

Un alt obiectiv, a adaugat ea, viza, “o vanzare a lemnului utilizand rational resursa si trecerea de la lemnul vandut estimat la lemnul vandut masurat”.

Fostul ministru al apelor si padurilor a mentionat ca alte prevederi ale proiectului sau vizau “sprijin pentru proprietarii de paduri si sprijin pentru agentii economici din industria mobilei pentru a avea acces la resursa”.

“Si pentru a deveni din tara care-si exporta materia prima sub forma de bustean si cherestea tara care exporta produse finite cu valoare adaugata. Minciuna si ipocrizia domnului Ponta sunt evidente. A semnat in calitate de prim-ministru acest proiect de lege alaturi de mine, declarand la vremea respectiva ca a lucrat bine cu ministrul Lucia Varga, iar apoi, a depus un alt proiect de lege, in calitate de deputat de aceasta data, proiect de lege din care sunt eliminate toate aceste prevederi. Consider acest comportament al domnului Ponta drept imatur si lipsit de profesionalism si sustin in continuare ca acest Cod silvic nu prevede masuri eficiente de reducere a taierilor ilegale”, a mai declarat LUCIA VARGA.