Lucian Bute, declaratie razboinica inainte de lupta cu Jean Pascal. VIDEO

Lucian Bute, care va boxa duminica dimineata cu Jean Pascal, a vorbit despre partida, spunand ca nimic nu il poate opri.

Pregatirile pentru meciul Lucian Bute – Jean Pascal au intrat in linie dreapta, partida care se va disputa la Centre Bell, din Montreal, duminica dimineata in jurul orei 06.15 (ora Romaniei), fiind decisiv pentru cariera campionului roman. Lucian Bute ar putea lupta direct pentru titlul mondial al categoriei semigrea, versiunea WBC, cu detinatorul centurii, Adonis Stevenson, in cazul unei victorii in fata lui Pascal, iar acest lucru il ambitioneaza maxim pe pugilistul nostru.

Lucian Bute a aparut in fata fanilor sai din Canada intr-un antrenament pentru public si a vorbit despre lupta cu Jean Pascal. Bute le-a spus canadienilor ca nu are probleme de sanatate, anuntand in acelasi timp ca se va impune in fata “dusmanului” din Montreal. “Ma simt foarte bine, sunt gata 100%. Sunt concentrat la meci, nimic nu ma poate opri. Sunt sigur ca voi castiga!”, a spus Bute.

Sedinta de pregatire a lui Lucian a provocat un interes destul de mare, cateva sute de oameni inghesuindu-se intr-un centru comercial pentru a-l vedea pe roman de aproape.

Sursa foto: fairplaydeprahova.altphel.ro

Sursa video: youtube.com