Ludovic Orban, Nelu Tătaru și Nicușor Dan, infectați cu noul coronavirus de un realizator tv?

Cei trei au intrat în contact cu Silviu Mănăstire, jurnalistul confirmând că este bolnav de COVID-19

Ludovic Orban, Nelu Tătaru și Nicușor Dan ar putea fi infectați cu noul coronavirus după ce au intrat în contact cu un cunoscut prezentator de televiziune care a confirmat că are COVID-19. Este vorba despre Silviu Mănăstire de la postul de televiziune B1 Tv, acesta confirmând informația pentru paginademedia.ro.

În această ordine de idei, toate întâlnirile de luni ale premierului Ludovic Orban au fost suspendate, informează Guvernul care precizează că șeful Cabinetului a intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus într-un platou de televiziune în data de 29 septembrie.

“Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în aceeași platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus. Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, se arată în comunicatul Guvernului.

Nicuşor Dan şi Nelu Tătaru s-ar putea izola pentru că au intrat şi ei în contact cu Silviu Mănăstire. După premierul Orban, Silviu Mănăstire i-a avut invitaţi la emisiune pe Nicuşor Dan şi pe Nelu Tătaru, miercuri şi joi. Cei doi politicieni nu au transmis deocamdată dacă urmează să intre în izolare.

Silviu Mânăstire a confirmat, la rândul său, că a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Moderatorul TV a explicat că are o formă ușoară a bolii și este asimptomatic, notează Paginademedia.

“Deocamdată am o formă asimptomatică, în afara de pierderea mirosului și gustului nu am și alte simptome agresive. Am avut invitați mulți la televiziune, a fost campanie electorală și există forma asta pasivă a virusului, se transmite destul de rapid. Asimptomaticii transmit virusul și nu poți să îți dai seamă când l-ai luat. Recomandarea mea este să vă protejați și să respectați la sânge măsurile de protecție.

Odată cu deschiderea activităților, oamenii au venit, au plecat…Repet, poți să respecți reguli și eu l-am respectat, dar dacă e să se întâmplă, se întâmplă. Toate lucrurile trebuie văzute prin respectarea normelor la sânge ca să poți să ajungi în situația să minimizezi infectarea.

Nu am avut niciun simptom. Vineri dimineața am pierdut mirosul și gustul. Dacă vă pierdeți mirosul sau gustul, 90% aveți COVID. Când se întâmplă acest lucru, acea persoană trebuie să se izoleze, să se testeze și să aștepte testul. Eu am făcut și niște analize a doua zi pentru a vedea care este starea mea. Dacă starea se înrăutățește, atunci vor merge la spital, dar dacă rămâne așa voi sta în izolare și voi cere un tratament dacă va fi cazul și sper să mă însănătoșesc cât mai repede. Repet, indiciul pentru forma ușoară de covid este pierderea mirosului și gustului”, a afirmat, duminică, Silviu Mânăstire.

Sursa foto: realitatea