LUMINA SFANTA de la Biserica Mormantului Sfant din IERUSALIM a ajuns la BUCURESTI

Lumina Sfanta s-a aprins sambata in Biserica Mormantului Sfant din Ierusalim, de unde va fi trimisa in tari din intreaga lume, inclusiv in Romania, informeaza News.ro.

UPDATE: Lumina Sfanta de la Ierusalim a fost adusa la Bucuresti, sambata seara, de catre delegatia Patriarhiei Romane, urmand sa fie impartita in toata tara credinciosilor care vor fi prezenti in biserici la slujba de Inviere. Sambata seara, pe Aeroportul “Henri Coanda” a aterizat avionul ce a adus de la Ierusalim Lumina Sfanta, care va fi impartita milioanelor de credinciosi in aceasta noapte, scrie News.ro.

STIRE INITIALA

Mii de pelerini au asteptat in Biserica Mormantului Sfant venirea Luminii Sfinte, considerata cea mai evidenta dintre minunile crestine care se petrec in Biserica Ortodoxa. Potrivit randuielii, inainte de coborarea Luminii Sfinte, Mormantul Sfant a fost perchezitionat, pentru indepartarea oricarei surse de foc din interiorul acestuia, dupa ce inainte toate luminile si candelele au fost stinse.

Dupa ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului a ajuns in Biserica, a fost perchezitionat pentru a se dovedi ca nu are asupra sa niciun dispozitiv cu care sa poata aprinde vreo lumanare. El a intrat apoi in Sfantul Mormant, unde a ingenuncheat inaintea dalei de marmura ce acopera Mormantul si s-a rugat pentru pogorarea Sfintei Lumini.

Dupa ce Lumina Sfanta a coborat in Mormantul Sfant, la cateva minute dupa intrarea Patriarhului, acesta a iesit si a oferit-o tuturor celor prezenti. O delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, este prezenta la Ierusalim incepand de miercuri, pentru a aduce in Romania Lumina Sfanta de la biserica Sfantului Mormant.

Sursa foto: jurnalul